Epidemia de coronavirus se dezvoltă galoant în România, iar Braşovul nu scapă de această nenorocire. Dacă judeţul Harghita nu a raportat oficial niciun caz de persoane infectate cu COVID 19, la Braşov lucrurile au o dinamică îngrijorătoare.
Grupul de Comunicare Oficială a anunţat , ieri, că la presiunea presei locale şi a ONG-urilor, începând de astăzi se vor da informaţii privind situaţiile concrete la nivelul fiecărui judeţ.
Până atunci, putem să vă anunţăm că, potrivit unor surse medicale, şi celelalte trei persoane de la substaţia de ambulanţă Codlea au fost confirmate pozitiv la infecţia cu COVID 19, pe lângă cele două asistente medicale de ieri.
160 de pacienţi pot fi internaţi la Spitalul de Psihiatrie şi Neurologie
La Spitalul de Neurologie și Psihiatrie Brașov a ajuns aseară primul pacient infectat. A fost adus cu Ambulanța, „pe picioare”, cu o mască pe față, nu cu izoleta. Persoana respectivă a fost internată pe secția de neurologie, în spațiul dedicat pacienților cu coronavirus.
Acest lucru înseamnă că atât Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, cât şi cel de la Pneumoftiziologie au atins capactiatea maximă.
Conform unor declaraţii recente ale managerului interimar de la Neuro, Nicușor Bâgiu, aici vor putea fi internați până 160 de pacienți infectaţi cu coronavirus, de gravitate ușoară sau medie.
Pregătiri febrile şi la Spitalul CFR Braşov
Pe de altă parte, prin ordonanţă militară, toate spitalele de la Ministerul Transporturilor au trecut sub comanda Minsterului Sănătăţii. Printre acestea, şi Spitalul CFR Braşov.
Deja, aici medicii au trecut la acţiune. Au fost externaţi toţi pacienţii, iar salaoanele sunt pregătite să primească pacienţii. Conform sursleor noastre, o problemă ar fi acestei unităţi medicale nu i-au fost trimise deloc, până acum, echipamente de protecţie pentru personalul medical.