În fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Paşti, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Înălţarea Domnului, un important eveniment din viaţa sa pământeană. În acea zi, Iisus cel Înviat li s-a arătat din nou „ în trup” ucenicilor şi Maicii Sale.
Evanghelistul Luca spune că Hristos i-a luat pe ucenicii Săi, i-a dus spre Betania şi acolo şi-a ridicat mâinile, i-a binecuvântat şi pe când îi binecuvanta, s-a departat de ei şi s-a înalţat la cer (Luca 24,50-51).
În popor, sărbătoarea este cunoscută sub denumirea de Ispas, un cuvânt de provenienţă latină (Spasiteli), care în traducere înseamnă (Mântuitorul). Legenda spune că Ispas a fost un martor ocular la Înălţarea Domnului, alături de Apostoli. El era un om bun şi vesel şi, de aceea, la praznicul Înălţării Domnului este bine ca oamenii să-i urmeze exemplul: să fie bine dispuşi, să evite supărările şi să nu-şi facă necazuri unul altuia.
Potrivit credinţei ortodoxe, se înroşesc ouă şi se sfinţesc la biserică, se pregătesc bucate, întocmai ca la masa de Paşti, iar salutul este „Hristos s-a înălţat! – Adevarat s-a înălţat!”.
Ce trebuie să faci pentru a avea noroc
În această zi, tradiţia populară spune că gospodarii trebuie să împodobească ferestrele casei cu frunze de leuştean, o plantă cu rol protector împotriva pagubei şi a bolilor pe parcursul anului.
În unele zone, fetele şi feciorii se duc în pădure să culeagă frunze de alun cu care fac vrăji de dragoste sau pentru a le folosi ca plante tămăduitoare.
Tot de Înălţare, pentru farmacia casei, se culeg florile, frunzele şi ramurile unor plante apotropice (protectoare). Se crede că paltinul, nucul, alunul şi leuşteanul au puteri vindecătoare, dacă sunt culese în ziua marelui praznic.
Există o superstiţie adânc înrădăcinată în memoria românilor: în ziua de Ispas nu este bine să dăm cu împrumut , orice ar fi, sare şi chibrituri.
Nu se dau cu împrumut chibrituri (surse de foc). Pentru că, tot anul, gospodarul care încalcă tradiţia va avea numai pagubă în casă. Va fi hulit în comunitatea în care trăieşte şi toată familia va avea numai necazuri. Toate rudele vor avea inima rea ca focul.
Paştele Cailor chiar există
De-a lungul timpului, sintagma „la Paştele Cailor” a păstrat un sens peiorativ. Semnifică o dată care, de fapt, nu există în calendar (a împlini până la Paştele Cailor, adică niciodată). În realitate, Paştele Cailor se sărbătoreşte în ziua de Înălţare a Domnului. Zona sa de provenienţă e Transilvania.
O legendă spune că, atunci când Fecioara Maria îl năştea pe Isus, caii făceau mare gălăgie. Aceasta i-ar fi blestemat să fie animale mereu flamânde. Cu excepţia unei singure zile pe an: Paştele cailor, joia din săptămâna a şasea după Paşti.
Foto: Înălțarea Domnului, icoană pe sticlă, Carmina Dan, meșter iconar
