Cu mai bine de 10 ani în urmă admiram o serie de mozaicuri în centrul Brașovului. O tehnică frumoasă, migăloasă, adevărate opere de artă. Nu erau prezentate date despre autorii acestor lucrări. Priveam cum lumea trece grăbită și nu le observă. Rar, câte un trecător se oprea și le admira. Îmi făceam drum în oraș pentru a le mai privi și admira încă o dată și încă o dată.
Tehnica mozaicului nu este o tehnică la îndemâna tuturor. Și cum iubesc poveștile, cu drag vă mai spun una. În primăvara acestui an, fiind la Școala Populară de Artă în Brașov, în sala de clasă intră un tânăr, nu îl cunoșteam, s-a prezentat. Ne povestește ce face el, ce expoziție pregătește împreună cu elevii pe care îi coordonează. Ascult și îi simt pasiunea cu care vorbește despre munca lui și a elevilor. În scurt timp în curtea școlii își fac apariția o serie de lucrări de mozaic, pregătite pentru o expoziție ce a fost găzduită la Bastionul Țesătorilor. Am recunoscut stilul și am aflat că a fost parte din acel proiect din 2011-2012.
Povestesc cu Romeo, artistul care pregătea lucrările de drum, le lustruia și îmi explica ce reprezintă fiecare în parte. La Romeo, un artist talentat al Brașovului ne vom opri în curând, chiar în atelierul lui.
Alexandru a pornit în lume, spre o viață nouă în Costa Rica, unde a și predat arte la Universitatea San Pedro De Montes De Oca, San Jose, Costa Rica. Drumurile l-au adus înapoi în România, în orașul lui natal Brașov. Arta l-a însoțit și a fost parte din viața lui mereu. Urmând Liceul de Artă din Brașov, specializarea grafică, clasa Profesor Abraham Jakab, a continuat la Universitatea de Arte Decorative și Design București, licențiat în arte, profilul Arte Plastice și Decorative, specializarea Ceramică-Sticlă-Metal.
Ca mai toți artiștii pe care îi întâlnesc, și cu care am bucuria de a povesti, este retras, timid, educația primită și-a pus amprenta pe stilul de prezentare.
Aflu că stăpânește și tehnica vitraliului, o tehnică fantastică, dar materialele sunt mult prea scumpe în aceste tehnici rare.
Experiența profesională:
- 2016-2018 profesor de Educație Vizuală la Universitatea de Costa Rica, Costa Rica.
- 2013 profesor la atelierul de mozaic la Universitatea Continentală de la Științe și Arte, San Jose, Costa Rica.
- 2008-2012 profesor de Educație Vizuală la diverse școli și licee din Brașov.
- 2004-2005 sculptor la Teatrul Arlechino din Brașov.
În prezent este profesor la Școala Populară de Arte din Brașov.
Cu un palmares impresionant în expoziții personale și de grup, mi-ar lua o zi doar să le scriu aici, cea mai recentă expoziție “Sensuri” a fost găzduită cu puțin timp în urmă la sala Europe Brașov. Despre aceasta expoziție Alexandru spune: „Trăind într-o lume haotică, am simțit nevoia să ordonez gândurile și simțirile cu ajutorul unghiului drept, care devine reper pentru formă și fond. Folosind elemente de limbaj plastic, mi-am reformulat ideile printr-un proces ciclic, pornind de la grafică și transpunând in sculptură.”
Pe pagină lui de facebook un citat îl definește: ”Viața este o piesă de teatru care nu permite repetiții… De aceea, cîntă, rîde, dansează, plînge și trăiește intens!” Charles Chaplin
Sunt oameni care apar cu un scop în viața noastră, sunt oameni care cu simțul lor artistic desăvârșit bucură privirile și încânta inimile.
Îl cunosc personal de puțin timp, câteva luni, dar prin lucrările lui în mozaic a fost prezent în latura mea artistică de mai bine de 10 ani.
Vă invit să cunoașteți povestea lui Alexandru Truțiu.
Cine este Alexandru Truțiu?
Alexandru Truțiu: Mă numesc Truțiu Alexandru Leonard, sunt artist plastic, sunt brașovean, get beget, și îmi pare bine să vă cunosc. Mă ocup de artele plastice, sunt și profesor, predau în acest moment la Școala Populară de Arte din Brașov, unde am diverse cursuri: ceramică, sculptură, grafică, pictură.
Care au fost primii pași în lumea artelor?
Alexandru Truțiu: Prima oară am început în clasa a 5-a. De fapt am început dintotdeauna, dacă stau să mă gândesc, de mic am început să desenez, a fost primul limbaj însușit. Care este primul limbaj al unui copil? El prima oară începe să deseneze și după aceea începe să vorbească. E primul limbaj pe care îl dobândește un copil. Nu mai știu exact ce desenam pe atunci, dar ca orice copil desenam pereții, prin casă, făceam tot felul de mâzgălituri. Așa vedeam eu atunci lumea care mă înconjura. De fapt asta este și ideea. Un copil reprezintă lumea care îl înconjoară și persoanele din jurul lui. El încearcă să le găsească un sens în lumea lui, mama, tata, frații, bunicii.
Cine a observat prima dată talentul tău?
Alexandru Truțiu: Cred că tatăl meu, pentru că tatăl meu este tot artist plastic, mama este tot artist plastic, dar care nu a mers din păcâte și la facultate, cu părere de rău, dar a terminat liceul de artă, ceramică a terminat. Tată a terminat secția de ceramică-sticlă-metal. În 1985. Tatăl meu este un artist cunoscut, numele lui este Nicolae Trutiu. El este tatăl meu.
Ai urmat liceul de artă?
Alexandru Truțiu: Primii patru ani de școală i-am făcut la clasa de vioară, mi-am dat seama că am ureche muzicală dar nu sunt făcut pentru instrumentul acesta. Este un instrument la care trebuie să studiezi enorm, zilnic câte patru ore, până afli semitonurile, până ții arcușul. Nu mai știu dacă mai pot citi o partitură. Dar plăcerea mea pentru muzică a rămas, ascult foarte mult jazz, îmi place să ascult muzică simfonică, muzică barocă, Bach. Asta prin prisma a ceea ce mi-a prezentat tatăl meu, pentru că și lui ii place foarte mult muzica barocă, și m-a inspirat și pe mine.
În clasa a 5-a m-am transferat la arte plastice, nu era o secție anume, am făcut educație plastică. Studiul desenului, pictură și modelaj. Din clasa a 9-a am urmat în primul trimestru grafică, apoi ceramică și artă murală. Am ales grafică pe care am terminat-o în 1999, la clasa domnului profesor Abraham Jakab, dânsul mi-a fost profesor. Îi spun recunoscător, am învățat foarte multe de la dansul.
În acea perioada am participat la expoziții de grup, am avut și expoziția de grup de prezentare a lucrărilor de final de clasă a 12-a, la sala Victoria. A urmat un an de pauză. Am dat la Universitate în București la grafică, dar am picat în acel an, nu am intrat. Anul următor am dat încă odată și am intrat la ceramică-sticlă-metal. Știu și vitraliu, mi-a plăcut foarte mult vitraliu, și îmi place în continuare vitraliu. Din păcate sticla colorată e destul de scumpă, este o tehnică costisitoare. Nu oricine își permite să își facă un vitraliu în casă. Dar vitraliu mi-a plăcut mai mult.
Cum au fost anii de facultate? Ai avut un mentor în acea perioada?
Alexandru Truțiu: Pe lângă mentorul care a fost și este tatăl meu, pe care desigur îl și iubesc mult, cred că este mândru de mine, ar trebuit întrebat el, mai bine el să răspundă. Mi-a plăcut mult domnul Anton Septov, dânsul mi-a fost mentor, profesor de metal, am învățat și forjă și bijuterii să fac de la dansul. Din păcate a murit acum câțiva ani. A fost un reper pentru mine, m-a ajutat foarte mult pe drumul acesta.
Ce a urmat după facultate?
Alexandru Truțiu: Am lucrat un an de zile și la Teatrul de Păpuși ca sculptor păpușar, era locul de muncă, a fost foarte interesant pentru mine. La teatrul Arlechino. Acolo ai șansa să înveți foarte mult legat de butaforie, de lumea spectacolului. Chiar a fost o experiență interesantă. În această meserie am avut nevoie și de noțiuni tehnice, de prindere și de îmbinare. Acum nu se mai folosesc păpușile din lemn, pentru că sunt foarte grele și pentru actori era greu. Aveau farmecul lor.
Pe Pinocchio l-ai realizat?
Alexandru Truțiu: Nu, pe Pinocchio nu. Dar am realizat-o pe Albă că Zăpadă.
A urmat o perioadă în care am lucrat în străinătate, am lucrat niște spații interioare în Suedia, în două parcuri pentru copii, în tehnica aerografului. A fost interesant, dar foarte scurt, doar trei luni de zile. Erau spații închise, decorate și cu jucării pentru copii. Am lucrat în două locații, in Linkoping. Un oraș care este mai înspre nord, cumva pe la mijlocul Suediei. În Suedia populația locuiește mai înspre sud din cauza climei. În partea de nord stau mai puțini oameni din cauza că e foarte frig și nu prea e lumină. Eu am mers chiar iarna acolo și nu era lumina mai deloc. Mă trezeam la 6 era întuneric, terminam munca era beznă. Foarte scurtă perioadă de lumină și ușor așa te cam duce spre depresie. Să nu vezi lumina soarelui.
Adaptarea în Suedia a fost dificilă?
Alexandru Truțiu: Ca să fiu sincer nu m-am obișnuit, tocmai de aceea m-am și întors, din cauza asta am și stat așa puțin acolo. Nu m-am adaptat culturii respective și climei. În rest țara este foarte curată, oamenii știau să vorbească în engleză.
Cum ai ajuns în Costa Rica? De ce Costa Rica?
Alexandru Truțiu: Am cunoscut pe cineva acolo, și m-a tras gândul acesta, cred că a fost dorința mea de când eram copil să cunosc o persoană din zona Americii Latine, și mi-am luat inima în dinți, și la 32 de ani am plecat acolo, am lăsat tot, familie, acum 10 ani.
Culturi diferite, mentalități diferite, adaptarea în noua țară cum a fost?
Alexandru Truțiu: Ei au o mentalitate, de fapt toată America Latină au o mentalitate diferită. Nu îți spun lucrurle în față, tocmai ca să nu te rănească, tu trebuie să deduci și trebuie să prinzi acea subtilitate și lingvistică și din gesturile respective. Cu limba m-am descurcat foarte bine și mi-a plăcut., pentru mine spaniola e ca a doua limba și pot să spun că a luat locul englezei.
Cu ce te-ai ocupat în Costa Rica?
Alexandru Truțiu: Am locuit chiar în San Jose. În mai multe cartiere din San Jose, unul dintre ele se numește Coronado. Acolo mi-a plăcut foarte mult clima pentru că era mai rece. Erau 19-20 de grade. Era mai rece zona respectivă pentru că era zona muntoasă. Sunt zone unde este foarte cald și au umiditate mare.
În prima parte a perioadei în care am locuit în Costa Rica m-am ocupat să îmi fac menirea mea ca artist și ca profesor, am predat la Universidad de Costa Rica, cea mai veche universitate a lor, printre primele 20 de universități din America Latină. Acolo am predat 3 ani de zile. Itimpului n restul am realizat mozaicuri, am făcut ce s-a putut. Primii ani au fost destul de grei, până mi-au recunoscut studiile, până le-au echivalat, a durat peste un an și jumătate, a fost un proces foarte dificil. Plus toată maculatura pe care a trebuie să o fac. Rezidență? Până să obțin rezidența a durat destul de mult.
Există o comunitate de români în Costa Rica?
Alexandru Truțiu: Am încercat să leg o comunitate, sunt foarte puțini, sunt și costaricani care au studiat în România în anii ’80. Am cunoscut și ținem și acum legătura virtual. Primii ani au fost destul de grei. Ce pot să spun? Am fost primit bine, nu erau reci, nu ca suedezii, erau total diferiți, dar a fost destul de greu ca să obțîn statului de migrant, documentele. Primii ani au fost grei. Eram singur acolo, nu aveam familia.
Spune-ne o întâmplare frumoasă din acea perioadă
Alexandru Truțiu: Apusurile pe care le vedeam pe plajele respective, Pacificul, balene care se apropiau de țărm în anumite zone, fauna. Acolo tot timpul este natura verde. Nu știu dacă vă puteți închipui. Eu am plecat odată când era iarnă aici și când am venit în Europa era totul gri, acolo era totul verde.
În Costa Rica se află lucrări realizate de tine?
Alexandru Truțiu: Da. Virgen de Guadalupe, care este protectoarea Mexicului, și am mai realizat un proiect cu un soare, o lună, tot în mozaic. Au fost în expoziție, am trimis și în alte țări ca și costarican, am trimis la o expoziție în Venezuela. Lucrările au rămas acolo. Tot grafică. Una dintre lucrări se numește “Piciorul Fluture”.
Într-o perioadă, în centrul orașului au fost expuse mozaicuri. Îți aparțineau?
Alexandru Truțiu: O parte da, am participat și eu acolo. Până în 2012.
Ai revenit în țară, cum a fost reacomodarea cu Brașovul?
Alexandru Truțiu: A fost destul de greu. Am revenit în 2019, prin martie. Acum mi-am intrat în ritm. Primul an mi-a fost puțin mai greu. Nemaivăzând atâta verdeață în jur, nemaimâncând atâtea fructe. Au alt gust acolo. Ananasul ce mâncăm noi aici este foarte acid. Ananasul de acolo este că mierea, așa de dulce e.
De când ești profesor la Școala Populară de Artă?
Alexandru Truțiu: Sunt de un an. Am avut o expoziție cu elevii școlii, la Bastionul Țesătorilor, am simțit că este oportun să facem această expoziție. Ei au fost foarte motivați, și au lucrat, au pus foarte mult suflet în proiecte. Asta m-a impulsionat și pe mine ca profesor să merg mai departe cu ideea. Sigur că am vrea să facem și mai departe asta. Sperăm și în alte locații. La Bastion am avut tot sprijinul să expunem.
Cea mai nouă expoziție, expoziție personală, la sala Europe. Unde am expus 14 lucrări bidimensionale, grafici realizate în tehnică mixtă, și sculpturi realizate în piatră cu inserție de metal. M-am gândit la o temă “Sensuri”. Ideea de la care am pornit a fost ca în viață avem nevoie de sensuri, avem nevoie de repere. E o lume haotică unde trebuie să îți găsești niște repede, un echilibru, după care să te ghidezi, așa cum marinarii se ghidau după steaua nordului.
Artiștii sunt puțin mai singuratici, vin cu o întrebare, ai ucenici? Te-ai gândit să formezi pe lângă ține tineri? La tine în atelier mă refer
Alexandru Truțiu: Eu din păcate nu am un atelier. Am avut un atelier dar plecând nu am mai putut să îl susțin, și sper că într-un timp cât mai scurt posibil să am un atelier al meu. Dat fiind că în Brașov este o criză foarte mare de ateliere pentru artiști plastici, lucrările le-am realizat la mine acasă. Pe genunchi, cum am putut. Fiindcă am lucrat în piatră mi-a fost destul de greu. Norocul meu că stau la casă, dar tot i-am deranjat pe vecinii mei. E o clădire comună în care trăiesc mai multe familii. Praful care se ridică. Este complicat. Este greu să ai un atelier, chiriile sunt foarte mari și sunt greu de suportat de către artiști.
Un spațiu pentru sculptură ar fi interesant să se realizeze într-o fostă hală.
Ai vreun regret în această activitate?
Alexandru Truțiu: Nu pot spune că am vreun regret. Tot ce am realizat am realizat cu sufletul meu, cu timpul meu. Regret că nu am suficient timp pentru arta mea. M-am concentrat foarte mult pe profesorat și mi-a consumat mult din timpul de creație artistică. Asta pot să spun că e un regret, un fel de regret. Dar ca profesor înveți foarte multe lucruri de la elevii tăi și îți face plăcere când vezi că pun și ei suflet în ceea ce fac și te motivează.
Este grea viața unui artist plastic în România?
Alexandru Truțiu: Viața unui artist plastic, eu pot să o compar și cu Costa Rica, e grea și acolo. Cum am lucrat la universitate am luat legătură cu artiștii locali de acolo, chiar și cu fiica unui mare grafician, Amegheti îl cheamă pe grafician, și îmi povestea la fel că e destul de greu. Lumea are impresia că suntem aerieni, că suntem cu capul în nori, suntem mult mai calculați și luăm contactul mult mai serios cu realitatea și nu ne eschivăm din punctul ăsta de vedere. Da, asta este.
Îți mulțumesc!
Sursa foto: Alexandru Trutiu
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI
