În ultimele 24 de ore polițiștii au verificat aproximativ 950 de autovehicule și peste 180 de mijloace de transport persoane

În ultimele 24 de ore polițiștii au verificat aproximativ 950 de autovehicule și peste 180 de mijloace de transport persoane

La data de 21 martie 2021, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, alături de polițiști locali, au desfășurat noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, terase, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov.

Activitățile de verificare sunt adaptate permanent, în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Brașov privind zonele unde există focare, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Astfel, ieri, 21 martie 2021, polițiștii brașoveni au verificat 162 de locaţii, 85 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 4 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă.

Alte articole:   4K sau FullHd? Android TV sau nu? Cum să alegi un smart-tv fără să te pierzi în marea de oferte

De asemenea, au fost legitimate aproximativ 5.300 de persoane, verificate peste 180 de mijloace de transport persoane și  aproximativ 950 de autovehicule.  

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 332 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 326 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 4 aplicate persoanelor fizice pentru  nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație și 2 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 18.500 lei.

Totodată, polițiștii au verificat aproximativ 5.000 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “zădărnicirea combaterii bolilor”, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Alte articole:   Valentin Făgărășian: Sfânta Înviere a Domnului este sărbătorită pe măsură şi în străinătate, oriunde există o suflare de român

Pe parcursul desfășurărilor activităților, polițiștii brașoveni au intensificat activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică și au continuat activitățile de relaționare cu organizatorii de evenimente publice/private de pe raza de competență, în vederea transmiterii recomandărilor cu privire la respectarea măsurilor impuse pe timpul stării de alertă.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forțele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activități de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Alte articole:   Trei rețete rapide de spaghetti din sudul Italiei bune pentru post

Solicităm tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică,  să nu se expună la riscuri și să respecte toate normele legale în vigoare.

Suntem și vom fi prezenți pe raza întregului județ Brașov și aplicăm legea în litera și spiritul ei!

Numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19 este TELVERDE – 0800800165.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate