Eveniment

În Săcele vor fi montate 5 stații pentru încărcarea mașinilor electrice

Iulia Ghervan

În Săcele vor fi montate 5 stații pentru încărcarea mașinilor electrice. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Virgil Popa.

Administrația locală a depus o cerere de finanțare pentru realizarea obiectivului „Stații de reîncarcare pentru vehicule electrice în  municipiul Săcele – jud. Brașov”​.

Prin acest proiect, Primăria Săcele dorește să realizeze 5 stații de încărcare a autovehiculelor electrice în următoarele locații: cartierul Electroprecizia – str. Viitorului, cartierul Ștefan cel Mare, cartierul Movilei, cartierul Turcheș – str. 7 Izvoare și cartierul Bolnoc – str. Frasinului.

Valoarea totală a proiectului necesar celor 5 stații pentru încărcarea mașinilor electrice este de 1.400.052 lei, din care 950.000 lei sunt eligibili, restul din sumă urmând să se completeze de la bugetul local.

Sursa: opiniasaceleana.ro