IN MEMORIAM – Mihai Eminescu – mărturii braşovene

IN MEMORIAM – Mihai Eminescu – mărturii braşovene

„Arătaţi-mi un oraş mai patriotic ca Braşovul”

            Este mărturia junimistului Iacob Negruzzi, la care se ralia adeseori marele poet Mihai Eminescu, când îşi aducea aminte de Braşov. Nu avea decât 14 ani, când însoţeşte la Braşov (între 1 iulie şi 21 septembrie 1864) trupa de teatru a Fani Tardini Vlădiceascu şi în sala de festivităţi a gimnaziului Andrei Şaguna (pe atunci ,,Școlile centrale române”) sunt prezentate mai multe piese de teatru, între care şi ,,Răzvan şi Vidra” a lui B.P. Hasdeu, condiţii în care Eminescu juca rolul Ciobanului din această piesă.

Anul următor , între 7 iunie-19 iulie 1865 documentele braşovene confirmă un nou popas al tânărului poet, însoțind aceeași trupă, formată din 20 persoane, dând noi spectacole în sala Reduta din Cetatea Brașovului, între care piesa istorică ,,Radu Calomfirescu” a lui I. Dumitrescu; ,,Războiul lui Ștefan cel Mare cu Mathia” de I. Istrate și multe piese franțuzești. Cunoscând Biserica Sf. Nicolae şi obiceiul Junilor din Şcheii Braşovului, scrie o frumoasă poezie, una din primele sale poezii, după cea dedicată altui braşovean Aron Pumnul (originar din Cuciulata), care i-a fost profesor la Cernăuţi.

Acum, la Braşov, dedică Bisericii Sf. Nicolae din Șchei poezia ,,Învia-vor voievozii”, cunoscută doar dintr-o puțin cunoscută publicaţie a cercetătorului braşovean Sterie Stinghe de la Târgu Mureş, din care reproducem un fragment, din care se constată referinţa directă la biserica şcheiană şi obiceiul junilor:

  •                         ,,…Dom regal cu mândre turle, a lui Neagoe tesaur
  •                         Pe Mihai ce admirat-ai în zenitul său de aur
  •                         Şi slăvit-ai a lui Radu îndoită biruinţă
  •                         În a doua înviere s-ar putea să n-ai credinţă?
  •                         Juni semeţi cu surle-n frunte şi cu zumzet de cimpoaie
  •                         Scutură din letargie inimile ce se-ndoaie
  •                         Împlini-se-va destinul, când sfărma-vor buzdugane
  •                         De vătafi şi-armaşi izbite, a cetăţii porţi duşmane…”

N-au trecut decât trei ani şi în stagiunea anilor 1867-1968 Eminescu se găseşte din nou la Braşov, însoţind trupa lui Mihai Pascali şi în sala de spectacole ,,Reduta” din Braşov au loc mai multe spectacole, între care şi cu celebra piesă a lui Dimitrie Bolintineanu ,,Mihai Viteazul după bătălia de la Călugăreni”, dată în beneficial elevilor șaguniști, piesă în care a jucat ca artist și compozitorul George Ucenescu, autorul melodiei imnului ,,Deșteaptă-te Române”. De asemenea piesa ,,Moartea lui Mihai Viteazul la Tord” a lui Costantin Harlepliu din 1854, păstrată în fondul de carte veche din Șcheii Brașovului.

Fireşte că mânat de aceste sentimente pentru oraşul de la poalele Tâmpei dedică braşoveanului Andrei Mureşianu celebrul său poem, iar în poezia ,,Epigonii” a aceluiaşi poet braşovean îi dedică frumoase versuri, bine cunoscute. Ulterior, brașoveanul Ion Scurtu realizează o ediție a poeziilor eminesciene și un alt brașovean susține în Germania teza de doctorat cu ,,Metrica lui Eminescu”.

Legăturile lui Eminescu cu bașovenii continuă pe meleagurile Vienei, în cadrul societății ,,România” condusă de brașovenii Pandele Dima (fratele compozitorului George Dima) și Aurel Mureșianu, precum și în cadrul ,,României June”, unde Eminescu activa ca bibliotecar, iar brașovesanul Sterie Ciurcu era casier. Împreună cu Aurel Mureșianu, Nicolae Onciu și Vasile Burlă Eminescu face parte din comisia aleasă pentru fuziunea celor două societăți românești din Viena.

Referindu-se la această perioadă Aurel Mureșianu, după ce frecventase împreună cu Eminescu cursurile de filozofie poetică ale dr. Zimmermann, ca și cele de gramatică comparată a limbilor romanice ale prof. vienez Musafie, cât și alte cursuri universitare de economie politică, filozofia dreptului, dreptul european al ginților, teoria dreptului subiectiv ș.a., declara mai târziu:,,Cu Eminescu am fost în raporturile cele mai bune. El avea o deosebită venerațiune pentru mine”. Împreună au alcătuit celebrul ,,Apel” lansat la Putna cu ocazia sărbătoririi lui Ștefan cel Mare, colaborând și cu fizicianul brașovean Nicolae Teclu, numit președinte al Societății studcenților români pentru serbarea de la Putna”.

Tot pentru această serbare brașoveanul Diamandi Manole, și el student la Viena, face o bună coletă pentru sprijinirea serbării. Eminescu – după cum mărturisește Titu Maiorescu – ,,vorbea cu multă însuflețire” despre brașoveanul Teodor Nica, aflat tot la Viena, ajuns director al Băncii Naționale la București.

 Ultimul popas braşovean al lui Eminescu se datorează braşoveanului Costantin Popazu -,,doctorul” lui Mihail Eminescu.

Fiu al negustorului braşovean Costantin Popazu, nepot cunoscutului protopop Ioan Popazu şi văr primar lui Titu Maiorescu, viitorul doctor Costantin Popazu se naşte în Şcheii Braşovului în anul 1858 şi după absolvirea gimnaziului Şaguna, ridicat de unchiul său Popazu, continuă studiile universitare la Viena în cadrul facultăţii de medicină, devenind membru al societăţii ,,România Jună”, fiind cel care a organizat una din cele mai frumoase manifestări ale societăţii în iunie 1882, pentru care a primit publice mulţumirii din partea membrilor ,,,Junimii” de la Iaşi.

Alte articole:   VIDEO Echipa „BlueStreamline” a Universităţii Transilvania lansează astăzi Monopostul BS24 cu care va participa la competiţii internaţionale

Prietenia cu vărul său primar Titu Maiorescu favorizează bineînţeles şi legăturile lui Costantin Popazu cu Eminescu. Ca student în ultimul an al facultăţii de medicină de la Viena mediatizează internarea marelui poet la Ober Dobling, în cunoscutul ospiciu de alienaţi al doctorului Obersteiner, profesorul său la catedră.

În toamna anului 1883, când se declanşează boala marelui poet, Costantin Popazu se afla la Bucureşti în vacanţa de Crăciun la vărul său Maiorescu şi vizitând pe marele poet în spitalul Caritas al doctorului Şuțu din Bucureşti constată tratamentul insuficient al bolnavului cu ,,cloral, morfină, vezică tare, băi ale membrelor inferioare” şi propune vărului său Maiorescu să-l interneze în spitalul vienez.

Trimiterea lui Eminescu la sanatoriul de lângă Viena nu era o problemă tocmai uşoară pentru Maiorescu, care făcuse mari cheltuieli cu internarea poetului în spitalul bucureştean şi cu editarea celor 1000 de exemplare ale  volumului de ,,Poezii” (primul şi singurul volum antum al poetului), motiv pentru care cere ajutor financiar de la prim-ministrul Teordor Rosetti, întrucât Gheorghe Eminovici, tatăl poetului ,,venit la Bucureşti declară că lasă asupra lui Maiorescu toată îngrijirea materială şi morală”, iar fratele Matei Eminovici  ,,îşi îngăduie  să ia ceasornicul de aur al poetului”, profitând de starea de sănătate în care se găsea Eminescu (George Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu, Bucureşti, 1966,p.285).

Iniţial Maiorescu nu credea că sanatorul vienez poate însemna mai mult decât cel bucureştean şi doar la insistenţele sorei sale şi ale vărului Popazu se convinge: ,,Am găsit şi găsesc ducerea lui (Eminescu) la Viena cu totul nefolositoare –scria sorei sale, Emilia Maiorescu (căsătorită Humpel), care deschisese la Braşov un institute francez). Nu uita totuşi două lucruri –scria Maiorescu sorei sale care încerca să-l convingă că doctoral Popazu avea dreptate – : mai întâi, eu l-am văzut adeseori; la mine a avut întâiul acces; toată grija lui, eu, numai eu am avut-o şi numai eu am pus-o la cale. Nimeni altul nu s-a interesat de el – nici familia şi nici cei mai apropiaţi prieteni ai săi. Cine susţine altfel face o mare nedreptate. În al doilea rand, bolile mentale sunt specialitatea studiilor mele…Ceea ce trebue să facem pentru demenţi, diagnoza şi prognoza lor, înzestrarea caselor de nebuni şi altele, îmi sunt lucruri foarte cunoscute şi biblioteca mea este chiar foarte bogată în această materie…Aşadar, eu ştiu că Eminescu a fost bine îngrijit la doctoral Şuţu şi mai ştiu că ducerea sa la Viena este cu totul de prisos. El a trecut din mania delirantă în cea de demenţă.

Dar fiindcă erai de altă părere şi o ducere a lui Eminescu la Vierna nu strică, ţi-am îndeplinit dorinţa fără împotrivire, după cum ţi-am spus-o dela la Iaşi. Între timp am adunat fondurile, până acum sunt disponibili 3000 franci, cea mai mare parte din ei de la mine. Mâine la orele 9 Eminescu pleacă la Viena în compania prietenului său Chibici şi a gardianului de la Şuţu…” (Buletinul Mihai Eminescu, Cernăuţi-Piatra Neamţ, an XII, 1941, nr.19, p.25).

Într- adevăr, după ce Maiorescu procurase 3000 franci, face posibil plecarea poetului în compania prietenului Chibici şi a gardianului de la spitalul doctorului Şuţu în 20/1 noiembrie 1883, dar cu un popas braşovean. Coborând din tren este aşteptat la Braşov de doctorul Costantin Popazu pentru a- l însoţi într-un alt tren spre Viena. La Braşov – după cum mărturiseşte Sextil Puşcariu, invocând mărturiile lui Costantin Popazu – ,,coborând din tren, făcea odată în aer cu geamantanul său zicând: Trăiască România Unită!” (Sextil Puşcariu, Memorii, Bucureşti, 1978, p.758).

Dacă Eminescu îşi ducea personal geamantanul cu care cobora la Braşov, însemna că se găsea în deplină cunoştinţă, iar strigătul său unionist pornea dintr-o trăire patriotică autentică, chiar dacă acesta se emitea cu 35 de ani înainte de Marea Unire. Ajuns la Viena, crezându-se tot într-o localitate transilvăneană strigă din nou la coborârea din tren: ,,România liberată, România liberată!”.

Internat în ospiciul doctorului Obersteiner, la Ober Dobling prin intermedierea doctorului Costantin Popazu, după două săptămâni, revenindu-şi din starea letargică, scrie o impresionantă scrisoare prietenului său Chibici Râvneanu, ,,un minunat document psihologic” – după cum aprecia Maiorescu.  Ne-a fost dat să aflăm în Şcheii Braşovului această scrisoare, dar spre surprinderea noastră constatăm că un alt exemplar a fost cunoscut de George Călinescu. Ceea ce ne îngăduie să credem că acesta este originalul, este faptul că filigranul hârtiei (de Câmpulung) este similar cu cel al scrisorilor emise de Costantin Popazu. Bănuim că Titu Maiorescu a trimis scisoarea la Braşov sorei Emilia tocmai pentru a-i dovedi starea psihologică a poetului  şi a observa ,,câtă limpezime are”, cerându-i chiar să o păstreze. Pentru importanţa ei, ne îngăduim să o reproducem mai jos.                                                                                   ,,Dobling 12/24 Ianuarie 1884

Iubite Chibici,

Nu sunt de loc în stare să-mi dau seama de boala cumplită prin care am trecut, nici de modul în care am fost internat aici în ospiciul de alienaţi. Ştiu numai atât că boala intelectuală mi-a trecut, deşi fizic stau îndestul de prost. Sunt slab, rău hrănit şi plin de îngrijire asupra unui viitor care de acum înainte e fără îndoială şi mai nesigur pentru mine decât oricând.

Ceea ce aş dori să ştiu de la tine este, dacă cărţile şi lada mea sunt în oarecare siguranţă şi dacă pot spera să le revăd. În ladă trebuie să fi aflând şi ceasornicul pe care l-am scos de la Simţion. Încolo, aş voi să ştiu dacă voi scăpa de aici, unde în adevăr îmi pare că stau fără nici un folos. Tratamentul pare a consta în mâncare puţină şi proastă şi în reclusiune, încolo n-am observat nimic în maniera de a mă trata. Sufăr cumplit, iubite Chibici, de lovitura morală pe care mi-a dat-o boala, o lovitură ireparabilă care va avea influenţă rea asupra întregului rest al vieţii mele, ce voiu avea-o de trăit. Asemenea, nu ştiu nimic asupra poziţiei pe care mi-aţi creat-o în acest institut. Cine plăteşte pentru mine aici şi cine are grijă de mine? D. Maiorescu a trecut pe aici într-o zi, dar a stat mai puţin de un minut şi nu mi-a spus nimic asupra sorţii care mă aşteaptă, căci sper că voi fi condamnat a petrece aici ani întregi fără necesitate.

Doctorii mi-au spus că trebuie s-ţi scriu ţie în privirea aceasta. Mi-aduc în adevăr aminte c-am venit cu tine în tren, dar încolo nu mai ştiu nimic, decât că am stat închis şi am suferit nu numai de halucinaţiuni, ci şi mai mult de foame. Mă întreb acum, dacă e vorba ca, cu cheltuială şi anume să continue regimul sub care trăiesc, regim cu totul fără folos, atât pentru mine cât şi pentru amicii cari au binevoit a se interesa de mine şi a mă trimite aici.

Fii bun, iubite Chibici şi respunde-mi cum stau lucrurile cu mine. Doctorii de aici îmi vorbesc de d. Maiorescu şi de tine. Eu ştiu despre tine că tu n-ai mijloace pentru a îngriji de mine în starea în care sunt.  Îmi sunt dar necunoscute măsurile pe care d. Maiorescu va fi binevoit să le ia în privire-mi şi văd pe de altă parte că doctorii de la institut nu ştiu asemenea nimic, ci se mărginesc a-mi cita numele D-sale şi al tău, ceea ce – în izolarea în care mă aflu – nu e de natură a mă satisface. Şi în adevăr, nu-ţi poţi închipui starea în care un om se află într-un institut de alienaţi, după ce şi-a venit în fire. Neavând nimic de lucru, închis alături c-un individ, hrănit rău, precum se obicinueşte la spitale şi lăsat în prada celor mai omorâtoare grijă în privirea viitorului, mi-e frică chiar de a-mi plânge soarta, că şi aceasta ar fi interpretat ca un semn de nebunie. Astfel, fără speranţă şi plin de amare îndoieli, îţi scriu, iubite Chibici şi te rog să-mi lămureşti poziţia în care mă aflu. Eu aş vrea să scap cât se poate de curând şi să mă întorc în ţară, să mă satur de mămăliga strămoşească, căci aici de când mă aflu, n-am avut niciodată fericirea de a mânca măcar  până la saţiu. Foamea şi demoralizarea, iată cele două stări continue în care petrece, nenorocitul tău amic M. Eminescu (ss). Adresa mea e Michael Eminescu Ober Dobling bei Wien, Hirschengasse No.71 Privatheilanstalt”.

Comentând scrisoarea, Maiorescu aprecia: ,,Deabia acum ni se pune mai seris problema îngrijiri lui. Din scrisoare  ai să obsrvi că Eminescu aduce vorba de 5 ori despre mâncare – e o rămăşiţă a desechilibatei sale stări sufleteştistăpânite de animaliate. De semenea este de mirare că nu-şi aminteşte deloc de vizita mea şi de colecţia poeziilor sale. Pe atunci era încă jumătate întunecat, cu toate că a făcut observaţia că a devenit lucid înainte de scrisoarea sa de acum 14 zile. O scrisoare alăturată a doctorului (n.n. Obersteiner) spune: numai de 8 zile. Şi aceasta se potriveşte mai bine. Din scrisoarea doctorului copiez  următoarele rînduri: ,,E un caz unic că ameliorarea sa s-a făcut aşa de repede şi că ea este de dată recentă.Şi tocmai acest lucru ne face să fim prevăzători; o posibilitate a înoarcerii răului nu este exclusă”.  Fireşte. Totuşi cuvintele ,,unic” şi chiar cuvântul ,,prevedere” sunt pentru viitor foarte îmbucurătoare şi liniştitoare. I-am scris acum lui Carp să-l vizitezeîndată pe Eminescu şi să se înţeleagă cu doctorii. Fireşte lui Eminescu i s-a trimis, după primirea scrisorii sale, o telegramă de bucurie şi o scrisoare amănunţită de la Chibici. De asemenea l-a vizitat, după aceasta, şi vărul meu Popazu şi a vorbit cu el timp de o oră…”.

În tot acest timp, în care Maiorescu urmărea cu atenţie, dar din umbră, soarta marelui poet, Costantin Popazu îl vizita şi raporta vărului său toată situaţia: ,,Diagnoza încă nu s-a putut face – îi scria Popazu lui Maiorescu în 26 noiembrie 1883 –  pentru că a patra zi după ce l-am internat a fost lovit de un atac de paralizie cu crampe. Acest atac îngreuiază mult diagnoza, iar prognoza o face şi mai puţin favorabilă decît era înainte. Trebuie încă aşteptat ă-i e posibil să urmeze o paralisie. Până acum nu se poate observa nimic. Nu ştiu cum era Eminescu înainte…Mi se pare ceva mai liniştit. Profeoru Obersteiner, tovarăşul lui Leidesdorf, au constatat unele momente, deşi puţine, mai bune, când e conştient de starea în care se află, devine melancolic şi tot liniştit.A botezat întreg personalul din internat. Leidesdorf ist der Konig von China;Obersteiner – H(einrich) Heine, Konig der Juden, fiecare e rege. Mai zilele trecute a discutat cu Obersteiner despre vechimea limbii române aşa: fiindcă limba română este urmaşa celei dacice, care a fost cea mai veche; limba română este astăzi cea mai veche. Obersteiner îmi spuse că în decursul acestei convorbiri, care a durat 15 minute, Eminescu a vorbit binişor…”.(I.E Torouţiu, Studii şi documente literare, vol.III, Bucureşi, 1933, p.170).

Alte articole:   Adrian Veştea: Am semnat proiectul de hotărâre a Guvernului privind aprobarea stemei municipiului Brașov

După o lună (12 decembrie 1883) Costantin Popazu confirmă o altă vizită pe care o face poetului suferind:,,Astăzi am fost la  Eminescu – scria  Popazu lui  Maiorescu – Starea lui nu s-a schimbat deloc.Atacul care l-a avut se vede că n-a fost de paralisie, căci după atâtea săptămâni a rămas fără urmări. Poate a fost numai o iritaţiune mai mare a centrelor motrice… De câeva zile are un catar la ureche (otitis). Profesorului i-a spus că asta a avut-o când ra de opt ani”.

În condiţii de liniştire Eminescu îl vizitează pe Costantin Popazu, şi declară mulţumit mentorului junimist:,,Astăzi – scrie Emiescu în 4/16 februarie 1884 – eşind din casa de sănătate pentru vreo două ore, mă folosesc de vizita ce o fac nepotului D-voastră, dl. Popazu şi a vă adresa acesteşiruri…De trei săptămâni sunt mai bine, de când a încetat simtomele bolii…”. Inssă să se întoarcă în ţară. (Torouţiu…op. cit,p.159).

Alte articole:   Două noi posturi vacante la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav

Maiorescu însuşi îl vizitează pe Eminescu de mai multe ori însoţit de  Costantin Popazu.,,Te rog dar – îi scria Maiorescu vărului său Popazu într-un bileţel din hotelul Metropole în seara anului nou 1883/1884 – să treci de dimineaţă (te aştept până la 12 ore) pe la mine…ca să mergem la Eminescu”(Titu Maiorescu, Însemnări zilnice,Bucureşti, vol.II,1881-1886,p.13.),fapt confirmat atât de Eminescu în scrisoarea către  Chibici (d mai sus), cât şi de Maiorescu în însemnările sale: ,,Duminică 1/13 ianuarie 1884 am fot cu văru-meu Costantin Popazu afară (din Viena) la Oberdobling, la institutul de alienaţi dr. Leidesberg. Am vorbit cu Eminescu şi am văzut pe generall Cerchez… (cunoscutul erou din timpul Războiului pentru Independenţă) ( Însemnări, op. cit. p.222).

Ceea ce s-a întâmplat aflăm tot dintr-o scrisoare a lui Costantin Popazu adresată tot lui Maiorescu (30 ianuarie 1884): De la plecarea –tale am văzut pe Eminescu de mai multe ori. Starea lui se ameliorează din zi în zi şi dacp progrsul spre bine se va face, tot aşa de grabnic ca până acum, atunci este bună speranţă că peste puţin timp va puteabeşi din institut…Eri am conversat cu el aproape o oră. ..Tot timpul a fost liniştit şi clar. M-a întrebat cu mult interes cine plăteşte pentru el, cum era în iritaţiune, căci el presupune că era foarte rău. De câteva zile a început a citi câte ceva.. Cu un cuvânt merge spre bine…Cred că o călătorie (poate în Italia ) i-ar prinde bine, ba chiar este indicată…”.

Propunerea lui Popazu a fost recepţionată de Maiorescu şi ca urmare începând cu  26 februarie, însoţit de Chibici Râvneanu Eminescu pleacă în Italia.

Bucuros de ameliorarea stării de sănătate a pacientului său, Costantin Popazu, după 9 zile scrie din nou lui Maiorescu: ,,Astăzi am scos pe Eminescu la plimbare. Teama de zgomotul şi lumea de pe stradă vor produce asupra-i vreo iritaţie, din fericire a rămas neândeplinită. Tot timpul a fost liniştit şi se vedea că se simte bine…Pentru ca să fie cel puţin câteva momente pe zi în societate, am rugat pe profesorul Leidesdorf să-l ia la masă la el. În fiecare zi îl invita, dar u voeşte să meargă…-ar fi indicat vre-un voiagiu? Deputaţii români de aici, care se interesează mult de Eminescu, doresc să aibă poeziile lui. Mă rog la ocazie a mă informa, unde se găsesc de vânzare…”(Torouţiu, op. cit, p.173-174).

În scrisoarea doctorului Obersteiner se confirmă plimbările însoţitoare ale lui Costantin Popazu ,,în trăsură, care –aprecia doctorul vienez – l-a înveselit în chip vădit şi atunci s-a hotărât a lua parte la masa familiei mele”( Torouţiu, op. cit, p.174).

Imaginea marelui poet i-a rămas doctorului Popazu ca o veşnică şi plăcută amintire. A avut char intenţia de a scrie mărturiile, dar aceasta a rămas doar în memoria documentelor prezentate mai sus. În anul 1923, cu prilejul anivesării semicentenarului ,,României June”, doctorul Popazu a ţinut în sala ,,Poemul vede” din Caransebeş o conferinţă, în care a evocat pe Eminescu, dar textul conferinţei s-a pierdut. Doar din mărturiile profesorului pensionar Jumanea Pavel, care a ascultat conferinţa, reieşea că în timpul bolii, la Ober Dobling Eminescu ,,se înfăşura într-un cearceaf alb, pe care îl smulgea de pe pat şi trecea prin coridoarele clinicii, recitând versuri şi felurite formule sacramentale, cea mai des rostită era perechea Brahama-Brahmina”.

            Alături de alte mărturii braşovene, prietenia poetului naţional cu doctorul braşovean Constantin Popazu se înscrie în şiragul de mărturii, care au înzestrat scurta şi puţin fericita viaţă a marelui nostru poet național.           

Pr. prof. dr. Vasile Oltean

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate