Cultura

ÎN DIRECT Dănuț-Gheorghe Benga, protopopul Brașovului, la emisiunea „Cuvinte duhovnicești”

Sebastian Dan

Emisiunea „Cuvinte Duhovnicești”, realizată de prof. Adrian Florin Tudor, îl are ca invitat pe Dănuț-Gheorghe Benga, protopopul Brașovului. Nu există lucru pe pământ și sub cer pe care Dumnezeu nu l-a folosit ca să-l înțelepțească, să-l îndrepte și să-l mântuiască pe om.


Colaborarea cu Grupul Iubim Brașovul a venit din dorința de a contribui la transmiterea unor informații, în mediul online, în zona nevoii de spiritualitate creștină.

Primul nostru invitat este Preot Dănuț-Gheorghe Benga, Protopopul Brașovului !

Hristos se naște, slăviți-L!

Se apropie sărbătoarea Nașterii Domnului, timp al bucuriei, păcii și tihnei. De la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și până la prăznuirea Sfântului Ioan Botezătorul, ne găsim în perioada Sărbătorilor de iarnă, poate cea mai frumoasă din an, primită cu bucurie de toți.

Atenți sau nu la semnificațiile religioase ale sărbătorii, nu putem trece prin acest timp ignorând momentul. Dincolo de „grija zilei”, avem, cu toții, nevoie de un timp al sărbătorii, de momente care depășesc timpul, de un timp venit din veșnicie.

Crăciunul ne dăruiește un prilej pentru a fi mai buni, mai atenți, mai așezați, mai bucuroși și împăcați.

Despre semnificațiile sărbătorii Nașterii Domnului vom vorbi, în cadrul emisiunii „Cuvinte duhovnicești”, împreună cu părintele Dănuț-Gheorghe Benga, protopopul Brașovului.

Născut la 29 august 1967 în satul Şirnea, jud. Braşov. Licenţiat al Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu, promoţia 1994 şi al cursurilor de masterat ale Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul”, secţia sistematică, în anul 1995.

Este Hirotonit preot pe seama parohiei Cârţa, Protopopiatul Avrig, jud. Sibiu, de Vrednicul de pomenire Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Crişanei şi Maramureşului, în noiembrie 1996.
În anul 2004 a fost transferat la Parohia „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” din Săcele, jud. Braşov, şi numit protopop de Înaltpreasfințitul părinte Dr. Laurenţiu Sreza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului al nou- înfiinţatului Protopopiat Săcele, în luna iulie 2006.
La data de 1 ianuarie 2011 este numit protopop al Protopopiatului Braşov de către Înaltpreasfințitului părinte Dr.Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

„Cuvânt duhovnicesc” reprezintă un răgaz, un moment de tihnă, venind în întâmpinarea nevoii de „hrănire” a laturii sufletești, religioase, a comunității brașovene, prin reflectarea actualității religioase, prin prezentarea unor pilde și mesaje cu caracter religios-moral și conținuturi din sfera de preocupare duhovnicească.

Partener newsbv.ro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!