Eveniment

Impozit majorat cu 500% pentru brașovenii care au clădiri și terenuri neingrijite

Sebastian Dan

,,După cum am avertizat încă de la începutul anului, toți cei care nu își îngrijesc proprietățile indiferent că sunt clădiri sau terenuri – vor plăti un impozit majorat de până la 500%, începând de anul viitor. În următoarele zile proiectul de hotărâre privind regulamentul de aplicare a majorării impozitului cu până la 500% este supus dezbaterii publice, iar după aprobarea lui vom trimite notificări tuturor celor care sunt în această situație, deoarece până acum am realizat o identificare a lor. Nu am demarat mai repede această procedură pentru că ne-am dorit să creăm întâi alternative pentru cei care vor să își reabiliteze clădirile, cum ar fi simplificarea procedurilor pentru aprobarea reabilitării fațadelor și chiar cofinanțarea de către Primărie a lucrărilor*, și abia după aceea să prevedem și sancțiunile legale. Sper ca proprietarii să înțeleagă că acest statut, de deținător de imobil, pe lângă drepturi, îți creează și o serie de obligații, mai ales în centrul vechi al orașului. Regulamentul acesta stabilește procedura necesară pentru a ne asigură că acești proprietari își asumă și obligațiile aferente, nu numai drepturile”, a anunțat primarul George Scripcaru.