Eveniment

Îmbolnăvirile de rujeolă, în scădere în județul Brașov

Gabriela Bunghez

Potrivit datelor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), 50 de cazuri nou-confirmate de rujeolă au fost raportate, în ultima săptămână, în cinci judeţe, între care și Brașovul.

Astfel, în perioada 02.12.2019 – 06.12.2019 , în judeţul Brașov au apărut 4 noi cazuri de rujeolă, în scădere comparativ cu săptămâna anterioară când au fost înregistrate 13 cazuri.

Cele mai multe cazuri, în perioada menționată mai sus, au fost semnalate în Caraș Severin -21 și Mehedinți-19.

Alte noi cazuri au mai fost înregistrate în Timiş-4 și două în Dolj.

Ca urmare, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 6 decembrie este de 18.761, din care 64 de decese.

6.268 de cazuri s-au înregistrat la copii din grupa 1-4 ani şi 3.939 la copii mai mici de un an.

Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare, iar pentru unul din 1.000 de bolnavi de rujeolă, boala este mortală.

Foto: arhiva/sfatulmedicului.ro