
UPDATE: Parchetul General a anunțat, miercuri, că procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații Ion Iliescu și Petru Roman, în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.
Conforma sursei citate, „Iliescu Ion, Roman Petre şi alte persoane din conducerea statului sau a Frontului Salvării Naţionale au lansat un atac împotriva manifestanților aflați fizic în Piața Universității, care reprezenta în fapt un pretext menit să mascheze acțiunea represivă împotriva persoanelor care au participat anterior la aceste manifestații, în special liderii de opinie, precum și împotriva oricărei persoane care manifesta sau erau susceptibili de a manifesta o formă de opoziție, în special studenţi, intelectuali sau persoane care exprimau apropierea de valorile occidentale”.
Comunicatul Parchetului General:
În continuarea comunicatului de presă de data de 25 aprilie 2024 și a comunicatului de presă din data de 26 aprilie 2024, informăm că, în cauza denumită generic ”Mineriada din 13-15 iunie 1990”, procurorul de caz din cadrul Secției parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus în cursul zilei de astăzi punerea în mișcare a acțiunii penale față de 2 inculpați sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecți pasivi secundari), lit. f) (2 subiecți pasivi secundari), lit. g) (1311 subiecți pasivi secundari ), lit. j) (1211 subiecți pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal Iliescu Ion, la data faptelor președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României;
Din probatoriul administrat până în prezent a reieșit următoarea situație de fapt:
În luna iunie 1990, persoane cu funcție de decizie în statul român la acel moment au lansat o politică de represiune împotriva populației civile din capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, au fost violate 2 persoane, s-a vătămat integritatea fizică și/sau psihică a peste 1300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane.
În acest context, Iliescu Ion, Roman Petre şi alte persoane din conducerea statului sau a Frontului Salvării Naţionale au lansat un atac împotriva manifestanților aflați fizic în Piața Universității, care reprezenta în fapt un pretext menit să mascheze acțiunea represivă împotriva persoanelor care au participat anterior la aceste manifestații, în special liderii de opinie, precum și împotriva oricărei persoane care manifesta sau erau susceptibili de a manifesta o formă de opoziție, în special studenţi, intelectuali sau persoane care exprimau apropierea de valorile occidentale.
Din actele administrate de procurori a rezultat conivența la nivelul planificării și orchestrării planului infracțional, iar modalitatea prin care au ales să o pună în aplicare a fost prin intermediul altor persoane, neparticipante la înțelegere.
Astfel, începând cu data de 13 iunie 1990 a fost pusă în practică o acțiune represivă împotriva manifestanților aflați în Piaţa Universităţii din Bucureşti. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.
Acțiunea represivă a avut caracterul unui atac generalizat și sistematic, în cadrul căruia au murit prin împușcare a 4 persoane, au fost violate 2 persoane, au fost vătămate fizic sau psihic un număr total de 1311 persoane.
De asemenea, un număr total de 1211 persoane au fost persecutate prin privarea nelegală de libertate. Astfel, în dimineața zilei de 13 iunie 1990, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la unitatea militară 0575 Măgurele a Ministerului de Interne, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.
Acţiunile întreprinse de autorităţile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii.
S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcate mortal 4 persoane.
Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii.
În acest context, minerii aduși în București au devastat sediile partidelor politice nou înființate sau reînființate după Revoluția din decembrie 1989 și care se aflau în opoziție, locuințele principalilor lideri politici din opoziție și sedii ale publicațiilor de presă independente și ale unor instituții de învățământ. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureștiului, sub pretextul că aceștia au legătură cu manifestațiile din Piața Universității.
Cazarea civililor aduşi de pe străzile Bucureştiului s-a realizat în condiţii total improprii, în garaje, atât bărbaţi, cât şi femei, minori şi bătrâni. Aceste persoane s-au aflat în permanență sub pază militară, nefiindu-le permis să ia legătura cu rudele sau cu altcineva din exterior, fără a primi asistență medicală adecvată și fiind supuse la tratamente înjositoare și degradante (inclusiv prin simularea unor execuții colective sau prin gazarea colectivă prin eliberarea gazelor de eșapament în spațiile de deținere).
Facem precizarea că starea de fapt reținută și încadrarea juridică a faptelor au la bază exclusiv probatoriul administrat după data de 04.06.2021, dată la care cauza a fost restituită la parchet, ca urmare a parcurgerii procedurii de cameră preliminară, în urma căreia au fost anulate toate probele administrate anterior anului 2017 și s-a constatat nulitatea actelor de urmărire anterior efectuate.
Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Potrivit unor surse judiciare, Petre Roman a fost chemat la Parchet pentru a i se aduce la cunoştinţă faptul că are calitatea de inculpat.
Pentru acelaşi motiv a fost citat la Parchetul General şi Gelu-Voican Voiculescu.
„Această învinuire este profund nedreaptă. Ce interes aveam eu, mai mult, cum aş fi putut eu, profesor, cercetător, trecut prin baricada de la Inter, unde au fost 39 de tineri, camarazi de-ai mei, ucişi de gloanţele trase la ordinul lui Ceauşescu… Deci cum aş fi putut eu, ce interes aveam ca să organizez, să fac un complot, o represiune împotriva cui? (…) Nu există nicio dovadă că aş fi fost eu angajat în aducerea minerilor. Ceea ce s-a întâmplat acolo a fost cu implicarea evidentă a oamenilor fostei Securităţi”, a declarat Petre Roman la intrarea în sediul Parchetului General.
În acest dosar sunt urmăriţi penal fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, foştii generali Vasile Dobrinoiu şi Peter Petre.
Procurorii trebuie să refacă ancheta în acest dosar, după ce probele strânse de anchetatori au fost anulate în instanţă.
Iniţial, în iunie 2017, fostul preşedinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii, alături de fostul premier Petre Roman şi fostul director SRI Virgil Măgureanu, însă în decembrie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis restituirea dosarului la Parchetul Militar, pentru refacerea de la zero a anchetei.
Judecătorii au decis atunci anularea tuturor probelor strânse de procurori, fiind constatată nelegalitatea rechizitoriului prin care Ion Iliescu a fost trimis în judecată, alături de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, amiral (rez.) Emil „Cico” Dumitrescu (decedat între timp), Cazimir Ionescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma.
Procurorii militari susţineau că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau paşnic opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.
În acest atac ar fi fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi peste 10.000 de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.
Conform Parchetului Militar, atacul a fost pus în practică în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecinţe: moartea prin împuşcare a patru persoane, două persoane violate, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane, privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane.
În cadrul acestei acţiuni, peste 200 de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după-amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.
Ion Iliescu era acuzat de procurorii militari că a dat ordinul pentru evacuarea în forţă a manifestanţilor din Piaţa Universităţii, inclusiv prin folosirea unor muncitori din marile întreprinderi din Bucureşti.
Sursa: g4media.ro
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!