Premierul Ilie Bolojan a declarat că nu și-a pus problema demisiei, deși recunoaște dificultățile guvernării și nevoia de coerență în actul administrativ.
Ilie Bolojan a dezvăluit din ce motiv a ameninţat că îşi va da demisia din funcţia de premier
Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat la Antena 1 cât de serioasă a fost ameninţarea sa cu demisia, potrivit News.ro.
”În momentul în care eşti pe o funcţie şi vezi că nu poţi să faci ceea ce este necesar, mai bine pleci decât să ocupi un post acolo unde nu poţi să faci ceea ce trebuie pentru ţara ta sau pentru comunitatea ta”, a spus premierul.
Ilie Bolojan: Nu mi-am pus problema să demisionez
Ilie Bolojan a menţionat că, „faptul că aceste proiecte, care sunt destul de complexe, se vede că nu pot fi asumate şi puse în practică decât prin asumarea răspunderii, înseamnă că acest guvern se duce totdeauna cu mandatul pe masă”.
”Deci problema nu este să stai pe un post unde, credeţi-mă, nu este uşor să faci această chestiune. Nu mi-am pus problema să demisionez, dar a sta pe un astfel de post, în condiţiile în care nu poţi să faci ceea ce trebuie, deşi ai un program de guvernare, nu se justifică. Sper să nu ajungem în această situaţie”, a completat el.
Premierul a arătat că ”e nevoie de coerenţă în actul de guvernare, e nevoie de consecvenţă în luarea acestor măsuri, chiar dacă sunt nepopulare, şi asta nu se poate face decât prin dialog şi prin acordul tuturor partidelor”.

