Eveniment

IGSU: Nu plecați la drum pe viscol și ninsoare! Urmează prima noapte geroasă a anului

Marian Stoica

Drumarii acţionează constant cu utilaje de deszăpezire şi material antiderapant pentru reluarea circulației în condiții de siguranță.

În contextul atenţionărilor de vreme rea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență le recomandă cetăţenilor să evite să pornească la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică.

Deplasarea este absolut necesară, aceștia trebuie să se informeze dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.

Marţi, mai multe tronsoane de drumuri naţionale şi judeţene sunt închise din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Situaţia actualizată din trafic poate fi urmărită online.

Drumarii acţionează constant cu utilaje de deszăpezire şi material antiderapant pentru reluarea circulației în condiții de siguranță.

Peste 5.000 de pompieri cu peste 4.000 de mijloace tehnice au fost la datorie în sprijinul autorităţilor şi cetăţenilor, pentru gestionarea cu eficienţă a situaţiilor de urgenţă generate de manifestarea vremii neprielnice.

Pompierii, împreună cu celelalte structuri şi autorităţi implicate în gestionarea situaţiilor generate de vremea rea, au intervenit în ultimele 24 de ore pentru evacuarea a 28 de persoane blocate în mai multe autoturisme.

De asemenea, au acţionat pentru deblocarea a 190 de autoturisme înzăpezite, în care se aflau aproximativ 400 de persoane, precum şi pentru înlăturarea unui copac căzut pe carosabil.

Foto: IGSU