Din judeţ

Igrișan: Zărneștiul a depus cereri de finanțare de peste 6 milioane de euro prin PNRR

Sebastian Dan

Primăria Zărnești este în plină campanie de a accesa fondurile puse la bătaie de Uniunea Europeană prin PNRR. Odată cu lansarea spre consultare a ghidurilor specifice – Valul renovării și Fondul local, edilii au început demersurile pentru obținerea finanțărilor.

Au fost identificate cele mai importante obiective care să constituie prioritățile de finanțare pe cele două componente in Zărnești. Condițiile privind depunerea cererilor de finanțare sunt legate de realizarea documentațiilor tehnice. Fie că este expertiza tehnică, studii geotehnice, audit energetic și DALI (Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii).

„Au fost realizate la nivel de primarie demersurile bugetare necesare în vederea realizării documentațiilor care stau la baza depunerii proiectelor. Au fost realizate documentațiile tehnice necesare pentru mai multe proiecte. Pana la acest moment am depus cererea de finanațare pentru «Renovare energetică a 10 blocuri rezidențiale multifamiliale din Orașul Zărnești». Vorbim despre o valoare de 6.082.912 euro. În orașul Zărnești exista doar o singură asociație de proprietari legal constituită. (Asociația de proprietari Vulturul) și eligibilă pentru proiectul depus. În alegerea celor 10 blocuri, care fac obiectul proiectului, s-a urmarit desemnarea imobilelor care au cea mai avansata stare de degradare fațade, grad scăzut de avelopare, stare precară a acoperișurilor (podurilor). Cele 10 blocuri, cuprinzand 36 de scari, sunt situate pe strazile Bucegi (Bl. 1 si 2), Pompiliu Dan (bl. 7, 11, 14, 16, 20, 22), str. Ciucaș (Bl. 14) și str. Negoiu (Bl.2)”, ne-a declarat primarul Zărneștiului, Alexandru Igrișan.

Pregătiri pentru proiecte de încă 3 milioane de euro

Tot pe aceasta componentă, autoriările locale au încercat depunerea altor 2 proiecte.„Consolidarea seismica si renovare energetica moderata a muzeului orașului Zărnești” și „Consolidarea seismică și renovare energetică moderată – Liceul Malaxa – corpul B”. Dar la momentul încărcării cererilor de finantare fondurile s-au epuizat.

„Întrucât documentațiile tehnice aferente celor două obiective sunt realizate, vom incerca depunerea acestora pe alte oportunități de finantare lansate in perioada umatoare”, a menționat edilul.

In ceea ce priveste componenta Fondul local, in asteptarea lansarării ghidului final, Primaria are pregatite documenatiile necesare in vederea depunerii a 4 proiecte si anume :

  • Achizitia a două autobuze electrice,
  • Renovarea energetică moderată a Gradiniței nr. 2, orasul Zărnești,
  • Renovarea energetică moderată a Liceului M.I. Metianu, orasul Zărnești și
  • Introducerea unui sistem de supraveghere prin instalarea de camere video, orașul Zărnești.

Valoarea acestora se încadrează în suma prealocata din PNNR prin Fondul local, de 3.189.815 euro.