Deputatul PDL Gheorghe Ialomițianu a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că salută scutirea profitului reinvestit de la impozitare, care „1este o decizie binevenită, iar profitul reinvestit în tehnologii va duce la creșterea producției, dar am o reținere”.
„Să vedem în ce condiții se va aproba, pentru că văzând încasările bugetare pe primul trimestru, acestea sunt dezastruase, investițiile au fost tăiate la nivel de 3 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că multe dintre firmele care au contracte cu instituțiile statului vor fi blocate și nu știu ce va face Guvernul pentru a compensa încasările. fie se taie in continuare investițiile, fie se va majora sau se vor introduce noi impozite”, a precizat parlamentarul PDL.
El a subliniat faptul că, dacă se va proceda așa, înseamnă că efectele pozitive ale măsurii scutirii de la impozitare a profitului reinvestit vor fi anulate: „Cerem Guvernului Ponta să nu taie investițiile și să nu puna noi impozite, pentru că și așa mediul de afaceri și populația este sufocată de impozitele existente”.
Ialomițianu a criticat și declarația premierului Victor Ponta, „care vrea să ne liniștească că ne-am împrumutat și nu avem probleme cu plata pensiilor și a salariilor. Nu trebuie să ne liniștească această declarație, pentru că ascunde scăderea încasărilor bugetare și că vor fi foarte proaste încasările și în acest an și ajungem să trăim din împrumuturi, în condițiile unei creșteri economice”, a punctat Ialomițianu.