Deputatul PDL Gheorghe Ialomițianu a declarat, astăzi, că românii ar trebuie să fie îngrijorați de promisiunile premierului Victor Ponta care nu au acoperire în bugetul pe anul viitor.
Mai mult, la această oră, nu există proiectul de buget pe 2015, care ar trebui stabilit de viitorul Guvern, mai spune fostul ministru de Finanțe.
„Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu şi ministrul Bugetului, Darius Vâlcov, refuză în continuare să prezinte datele bugetare pentru 2015, de frică să nu contrazică promisiunile nefondate făcute în campanie de candidatul Victor Ponta. Pe lângă faptul că cei doi miniştri nu ştiu nimic din ceea ce se întâmplă în Ministerul de Finanţe, ei au declarat că nu pot prezenta proiectul de buget pe 2015 până la alegerile prezidenţiale din 16 noiembrie, deoarece noul prim-ministru care va fi desemnat după alegeri va veni cu o nouă filosofie bugetară. Ministrul de Finanţe Ioana Petrescu a declarat că la Ministerul pe care îl conduce nu există nici măcar un draft de proiect de buget, deşi ministrul Bugetului, la o oră distanţă, a declarat că are o variantă de buget, de care nu ştie doamna Petrescu, dar că este sigur că nu va fi acceptat de noul guvern ce va fi instalat după alegerile prezidenţiale”, a declarat astăzi Ialomițianu.
Din aceste considerente, deputatul PDL apreciază că cei doi miniştri habar nu au ce se întâmplă în Ministerul de Finanţe şi ce responsabilitate au potrivit legilor fiscal-bugetare, deși lucrează în aceeaşi clădire, diferenţa fiind de un etaj: „Mai grav este că ei nu au prezentat Parlamentului nici până astăzi Strategia fiscal-bugetară pentru 2015-2017 – document de politică publică premergător întocmirii proiectului de buget conform Legii 69/2010 privind responsabilitatea fiscal-bugetară. Totuşi, cei doi miniştri ne arată cât se poate de clar că declaraţiile lui Victor Ponta sunt vorbe goale atunci când face promisiuni în plină campanie electorală legate de indexarea pensiilor cu 5%, creşterea salariilor bugetarilor, reducerea TVA la legume şi alimente“.
Cei doi miniştri au rămas la nivelul că promisiunile electorale făcute de Victor Ponta sunt bune, mai spune Ialomițianu, dar refuză să le spună românilor câţi bani trebuie să scoată din buzunar prin noile impozite şi taxe pe care o să le introducă de la 1 ianuarie 2015.
„Realitatea este că România are o situaţie financiară proastă după doi ani şi jumătate de guvernare Victor Ponta. Potrivit datelor primite de la Comisia Europeană în semestrul I 2014, căderea economică a fost cauzată de tăierile de investiţii operate de Victor Ponta. Există riscul ca, în 2015, deficitul bugetar să se apropie de 3% din PIB din cauza derapajelor de la politica fiscală prudenţială ca urmare a deciziilor greşite luate de Guvernul Ponta. Așa se explică şi opțiunea de rezervă a lui Victor Ponta, pentru Florin Georgescu – premier, pentru a da un semnal că în România se va instala o disciplina fiscal-bugetară. De fapt, Victor Ponta se gândeşte la viitorul său politic atunci când îl propune pe Florin Georgescu ca prim-ministru al României, încercând să le ascundă românilor dezastrul economic şi financiar pe care l-a lăsat dupa doi ani şi jumătate de guvernare”, concluzionează Ialomițianu.