Un act de reparație, trecerea cetățuii de la o firmă privată în patrimoniul statului – aceasta este părerea deputatului PNL Gheorghe Ialomițianu.
Potrivit legii, monumentul nu trebuia să fie în patrimoniul Aro Palace, deoarece nu era realizată cu resursele financiare ale acestei societăți comerciale. Mai mult, aceasta era în domeniul cultural, și nu comercial.
Ialomiţianu acuză PSD faptul că în perioada în care cetăţuia a trecut în patrimoniul Aro în fruntea FPS, FPP şi la Aro erau social democraţi.
„Actele normativ din perioada 1992 – 1996 spuneau foarte clar – toate bunurile care nu au fost realizate din resursele financiare ale întreprinderi culturale, social și învățământ, nu pot fi trecute în patrimoniul noilor societăți comerciale. A fost un abuz din partea societăţii, cu concursul FPS și a FPP-ului de atunci și a celor din Primărie, care nu s-au implicat”, spune Ialomițianu, care pe perioada în care a fost ministru de Finanțe nu a făcut nimic în acest sens, dar care acum spune că nu acceptă lecții de la reprezentanții PSD, care cer ca brașovenii să fie consultați asupra viitorului Cetățuii.
Întrebat de ce Primăria și Consiliul Local au vrut să cumpere la un moment fortificația, Ialomițianu a găsit o scuză: „atunci nu știau cei de la Primărie că există această posibilitate, de a o revendica. Eu nu consideră că ar fi fost o greşeală încercarea Primăriei de a cumpăra Cetăţuia”, în contextul în care procurorii DNA au anunţat că a început o cercetare in rem pentru această tranzacție.
„Cerem două lucruri – SIF să nu mai atace decizia Tribunalului la Curtea de Apel, pentru că știu foarte bine că știu că a fost un abuz când au pus stăpânire pe Cetățuie. Dacă nu se întâmplă acest lucru, voi cere Ministerului de Finanțe să ceară în instanță și uzufructul, pentru că a obținut venituri. Ar fi un gest de responsabilitate a dlui. Fercală, să nu mai atace sentinţa. SIF Transilvania nu a făcut nimic pentru braşoveni: doar şi-au dat salarii de mii de euro şi se ceartă pe scaune. Să investească în societăţi comerciale şi acelea să fie rentabile”, a încheiat Ialomițianu.