Ialomiţianu va depune o iniţiativă legislativă pentru contorizarea individuală la apă, cu sprijin financiar de la Guvern

Ialomiţianu va depune o iniţiativă legislativă pentru contorizarea individuală la apă, cu sprijin financiar de la Guvern

gheorghe ialomitianuUna dintre problemele pe care le tot semnalează braşovenii, dar care a rămas fără rezolvare de mai mulţi ani, este imposibilitatea încheierii unor contracte individuale cu Compania Apa, în cazul celor care locuiesc la bloc sau în case care au mai multe apartamente. Deputatul braşovean Gheorghe Ialomiţianu spune că a găsit soluţia pentru rezolvarea acestei nedreptăţi şi va depune, săptămâna aceasta, în Parlament, o iniţiativă privind obligativitatea introducerii contorizării individuale a apei în locuinţele românilor.

„Există şi soluţii pentru a acoperi aceste costuri şi nu doar din buzunarul românilor. Astfel, voi propune, în cazul în care nu se vor găsi fonduri europene, ca acest proiect să se realizeze cu o contribuţie de 50% de la bugetul de stat, 30% de la Compania de Apă, iar partea de 20% să fie suportată de fiecare cetăţean în parte”, a explicat Ialomiţianu.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   VIDEO O tânără născută în Făgăraș, printre cele trei ostatice eliberate de Hamas

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov