Politică

Ialomiţianu, „iepuraş” pentru salariaţii din industria de apărare

NewsBv

Deputatul Gheorghe Ialomiţeanu a precizat, astăzi, că a reuşit să deblocheze plata salariilor pentru 1.500 de persoane, angajate ale societăţilor din industria de apărare şi aeronautică.

Pentru că Romarm nu avea resursele necesare, deputatul, alături de liderul Blocului Naţional Sindical filiala Braşov, Fănică Gabor, au intervenit la ministerul Economiei şi la cel al Finanţelor pentru a aloca nişte bani din bugetul ministerului Economiei. „Am reuşit să facem fericiţi 1.500 de oameni şi familiile lor. Am găsit această soluţie provizorie, dar în perioada următoare ne vom continua demersurile pentru a schimba legislaţia în conformitate cu normele europeneastfel, pentru ca astfel de finanţări să nu fie considerate ajutoare de stat ”, a explicat Ialomiţeanu.

Totodată, Ilomiţeanu are în plan un prioiect de relansare a Uzinei Tohan Zărneşti, proiect susţinut şi de actualul ministru al Economiei, Lucian Bode. Implicare sa în activitatea uzinei Tohan vine după ce, astăzi, Sorin Staicu, preşedintele organizaţiei PDL Zărneşti şi-a anunţat candidatura la funcţia de primar al Zărneştiului.  „O să mă implic în campania de susţinere a domnului Staicu, fiindcă Zărneştiul merită mai mult. Nici acum oraşul nu are un primar rău, dar nu s-a prea implicat. Zona are potenţial în ceea ce priveşte turismul şi putem crea locuri de muncă la Tohan”, a precizat Ialomiţeanu.