Politică

Hoție și prostie sub patronajul lui Coliban. Apartament – 150 euro, toalete publice – 70.000 de euro

Sebastian Dan

După scandalul izbucnit la Brașov, în urma dezvălurilor făcute de consilierul local PNL Ciprin Chiricheș referitoare la vânzarea unui partament cu nici 150 de euro, primarul municipiului reședință, Allen Coliban (USR) a plecat în concediu.

Vorbim despre această „țeapă” dată brașovenilor de către RIAL SRL, firmă la care Coliban a impus directorii și care este „în grija” viceprimarului USR Flavia Boghiu, și a Primăriei Brașov. Pentru că această afacere s-a derulat în mandatul acestora.

În acest context, Chiricheș a continuat criticile la adresa edilului, care este total dezinteresat de problemele reale ale brașovenilor.

„Pentru primarul USR al Brașovului, o toaletă este de 476 de ori mai valoroasă decât un apartament!

Primarul Allen Coliban a demonstrat, încă o dată, priceperea și grija sa deosebite în administrarea fondurilor publice!

Astfel, Primăria Brașov și RIAL SRL, unde primarul Coliban și-a pus oamenii de încredere, au realizat o «tranzacție» fără precedent, reușind fabuloasa „performanța ” de a înstrăina un imobil, situat pe Dobrogeanu Gherea, pentru suma de 150 euro ! 👎

Ați citit bine, nu este nici o greșeală!

coliban rial prostie si hotie

Nu este vorba de 1500, nici de 15.000 sau 150.000 de euro , ci de o suta -și – cinzeci -de – euro. Atât valorează, în opinia primarului și a oamenilor săi, acel imobil. La care se adaugă 5000 de lei cheltuieli de judecată, pe care Primăria – deci brașovenii înșiși – trebuie să le achite, căci imobilul a fost dobândit la capătul unui proces, în care RIAL nu s-a obosit să actualizeze valoarea de inventar a imobilului : 723 de lei, adică 150 de euro, sumă rotunjită 👎

Toate acestea în timp ce domnul primar Coliban a ales să investească, înțelept, în cele mai rafinate toalete, de aproximativ 70,000 euro fiecare.

Ne întrebăm cu uimire cum s-a ajuns la aceste «investiții remarcabile» și la acest mod de acțiune, ce are în vedere propriile interese și ignorarea nevoilor reale ale orașului.

Avem încă o dovadă a iresponsabilității în gestionarea banilor publici și considerăm aceste acțiuni adevărate insulte la adresa brașovenilor”.

https://newsbv.ro/2023/07/27/bomba-imobiliara-la-brasov-723-de-lei-un-apartament-in-zona-zero/
https://newsbv.ro/2023/07/28/dunca-psd-incompetenta-administrativa-a-primarului-usr-din-brasov-a-facut-ca-un-apartament-din-fondul-locativ-al-municipalitatii-sa-fie-vandut-cu-suma-de-723-de-lei/