Eveniment

Hoți de autoturisme de lux, prinși la Brașov

Sebastian Dan

Doi cetăţeni străini au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile la Braşov pentru furt de autoturisme. Cei doi au încercat să vândă un autoturism furat din Italia şi transportat apoi în Bulgaria unde i s-au făcut o serie de modificări.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi riscă o pedeapsă cuprinsă între doi şi şapte ani de închisoare. Anchetatorii spun că a fost identificat şi un intermediar la sediul RAR din Braşov, urmând să stabilească dacă mai sunt şi alţi complici având în vedere că există indicii cu privire la faptul că pe teritoriul României au mai fost vândute şi alte maşini.