Braşoveanul Horia Brenciu cucereşte tot mai mulţi fani cu vocea şi prezenţa sa scenică. Juratul de la „Vocea României urmează să suţină, în martie, cel de-al treilea spectacol consecutiv la Sala Palatului, şi asta la cererea publicului.
După experienţa de la show-ul de talente difuzat de Pro Tv, Horia Brenciu reuşeşte să atragă tot mai mulţi „nebuni“, precum îi numeşte. Acest lucru este dovedit de numeroasele persoane care au preferat să-l vadă în concerte şi alţii care doresc, în continuare, să-l poată asculta cântând.
Cert este că dacă o va ţine tot aşa, interpretul îi poate fura lui Ştefan Bănică titlul de cel mai cerut artist care evoluează pe scena Sălii Palatului, potrivit click.ro.