Procurorul general al României, Alex Florenţa, a anunţat, joi seară, că autorităţile anchetează modul în are au intrat în România armele şi sumele de bani găsite în locuinţa lui Horaţiu Potra, relatează News.ro.
Cum au ajuns armele lui Horațiu Potra în România
Alex Florenţa a vorbit, joi seară, la Radio Europa Liberă şi despre Horaţiu Potra.
”Sunt elemente care în momentul de faţă fac obiectul unei anchete separate pentru a analiza, din prisma datelor pe care deja le avem, modul în care acest armament şi nu numai, ci şi sumele de bani depistate la el, la acel moment au intrat în România pentru a fi folosite.
Nu este la Parchetul General în momentul de faţă acest dosar, tocmai pentru a putea analiza toată conjunctura în care acest armament, repet, şi sumelele de bani au intrat în România pentru a fi folosite ulterior de gruparea de mercenari”; a declarat Alex Florenţa.
Procurorul general al României: Este evident că armamentul a fost adus în țară cu sprijinul unor funcționari
Alex Florența spune că Horațiu Potra nu avea cum să depoziteze zeci de arme și muniție de război la Mediaș, fără complicitatea „unor funcționari”.
”Este în mod evident că acest armament, când a fost introdus în ţară, a fost introdus cu sprijinul probabil al unor funcţionari de la aeroportul pe care era folosit de către grupare (…)
Este mai mult decât sigur că au avut o zonă de sprijin în zona aceasta de aeroport. Sunt elementele pe care în momentul de faţă le analizăm într-o anchetă separată.
Facem cercetări cu privire la aceste aspecte, inclusiv numărul de zboruri efectuate dinspre Congo, înspre România, pe Aeroportul Sibiu, persoanele care erau implicate în derularea acestor zboruri, pentru a avea panoul complet asupra eventualelor funcţionari”, a declarat Florenţa.
Se aşteaptă extrădarea lui Horaţiu Potra
Ministerul Justiţiei a anunţat, la finalul lunii septembrie, că autorităţile din Emiratele Arabe Unite au confirmat arestarea, la solicitarea statului român, a lui Horaţiu Potra şi a altor două persoane.
Persoanele se află în prezent în custodia acestora, în vederea parcurgerii procedurilor judiciare de extrădare.
Mercenarul Horaţiu Potra, apropiat al fostului candidat independent la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, a fost reţinut în 24 septembrie, în Dubai.
La sfârşitul lunii februarie, pe numele său, al fiului său şi al unei rude au fost emise mandate de arestare în lipsă pentru tentativă de acţiuni împotriva ordinii constituţionale.

