HOCHEI: Corona Wolves, victorie cu Csikszereda, în Erste Liga

HOCHEI: Corona Wolves, victorie cu Csikszereda, în Erste Liga

Patinoarul Olimpic din Brașov a fost arhiplin la meciul celor mai bune echipe din România, în competiția din Erste Liga. Corona Brașov Wolves și SC Miercurea Ciuc au furnizat un meci atractiv în care echipa gazdă a jucat foarte bine, cu determinare și a învins meritat cu scorul de 5-2 (1-1, 2-0, 2-1).

Scorul a fost deschis de gazde în min. 18’00’’ prin Molnar Zoltan, după care Miercurea Ciuc a egalat la o diferență de 21’’. A două repriză a aparținut în totalitate “lupilor” care au făcut o demonstrație de hochei spre deliciul publicului. Scorul celei de-a doua reprize, 2-0, reflectă dominarea totală a gazdelor, care au înscris prin Mark Lee în min. 28’06’’ și Trancă Daniel în min. 34’07’’.

În ultima repriza, meciul a fost la fel de spectaculos cu faze mai ales la poarta oaspeților. Daniel Trancă a majorat avantajul în min. 53’21’’, după care Miercurea Ciuc a înscris în min. 54’14’’. Ultimul gol al meciului a aparținut însă, tot Coronei, autorul lui fiind Peter B. în min. 57’47’’ iar Corona obține o victorie clară cu 5-2 care o menține în lupta pentru locul 4 în Master-Round-ul Erste Liga.

Meciul a contat pentru a 7-a etapă din play-off-ul Erste Liga. După acest rezultat SC Miercurea Ciuc se menţine pe locul 5 în clasament cu un punct în faţa Coronei.

1. Ferencvaros 5 3 1 0 1 20:17 17
2. Ujpest 6 4 0 1 1 20:11 14
3. DEAC 5 3 0 0 2 15:12 9
4. Csikszereda 7 2 0 0 5 14:19 9
5. Brasov 7 2 0 0 5 14:24 8
Distribuie dacă îți place!

De top în Brașov