Via Transilvanica urmează să treacă și prin comuna Sânpetru.
Primarul comunei Sânpetru, Marian Arhire, a anunțat că, în cursul lunii iulie, a primit solicitarea ca traseul Via Transilvanica să treacă prin comuna Sânpetru.
Este vorba despre o buclă nouă la deja celebrul traseu care traversează România de la nord la sud, din localitatea Putna și până la Drobeta Turnu Severin.
„În cursul lunii trecute am primit solicitarea Asociației Tășuleasa Social, iar în prezent Primăria Sânpetru face deja demersurile legale de aprobare a solicitării și se angajează să promoveze traseul și să contribuie la sustenabilitatea acestuia.
Traseul va traversa județul Brașov pornind din Rupea și până la ieșirea spre Sfantul Gheorghe.
În cadrul ședinței de săptămâna trecută, participarea comunei Sânpetru a fost aprobată și de către Consiliul Local Sânpetru.
Eu vă voi ține la curent cu etapele și termenele de realizare a traseului, iar dumneavoastră puteți începe sa va pregatiti condiția fizică, ghetele și echipamentul de drumeție„, a transmis Mariar Arhire.
Traseul traversează zece județe: Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Sibiu, Brașov, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin și Mehedinți și e împărțit în șapte ținuturi cultural-istorice: Bucovina, Ținutul de Sus, Terra Siculorum, Terra Saxonum, Terra Dacica, Terra Banatica, Terra Romana.
În total, Via Transilvanica parcurge 107 unități administrativ-teritoriale din România, și pune în valoare patrimoniul natural și cultural al fiecărei regiuni.
Via Transilvanica a fost inclusă în lista celor mai frumoase locuri de vizitat din lume, întocmită de revista americană Time.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!