Hartă a nevoilor de servicii de sănătate, în județul Brașov

Hartă a nevoilor de servicii de sănătate, în județul Brașov

În cadrul acordului bilateral dintre Consiliul Județean Brașov și Universitatea „Transilvania“, încheiat pentru 13 proiecte în 8 domenii de interes pentru administrația județeană, se va realiza o hartă a nevoilor de servicii de sănătate pentru principalele grupuri populaţionale cu risc din județul Brașov.

Harta va fi concretizată în cadrul proiectului „REsponsabilitate, Strategie, Prioritizare şi Integritate în dezvoltarea Regională, durabilă a sistemului de sănătate din judeţul Braşov” (RESPIR-BV).

Aceasta va fi realizată de o echipă de șase cadre universitare ale Facultății de Medicină Brașov și câte unul de la Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Facultatea de Sociologie și Comunicare și Facultatea de Drept, sub coordonarea șefului de lucrări dr. Andrea Elena Neculau (specialist în medicina de familie și președinte al Asociației Profesionale a Medicilor de Familie din Brașov – APMFBv), pentru principalele grupuri populaționale de risc.

Alte articole:   FOTO Salvamont Victoria, dotat cu un UTV modern

Finanţarea proiectului este asigurată de Universitatea Transilvania, în cadrul competiţiei Granturi pentru echipe multidisciplinare.

Tema proiectului RESPIR-BV a fost gândită la nivelul Direcţiei de Sănătate şi Asistenţă Medicală (DSAM) din cadrul CJ Braşov.

„În cadrul proiectului va fi identificată o metodologie optimă de evaluare a nevoilor de sănătate ale populației și va fi creat un instrument care să permită transparența deciziei privind dezvoltarea sistemului de sănătate brașovean. Nu în ultimul rând, proiectul vizează elaborarea strategiei de dezvoltare a sistemului care să răspundă nevoilor specifice ale unor populații considerate prioritare”, a explicat Adelina Văsioiu, directorul DSAM

Identificarea nevoilor de sănătate neacoperite

Practic, echipa de cercetare și-a propus să identifice nevoile de sănătate neacoperite la nivelul județului Brașov și, în consecință, necesitatea de a dezvolta noi servicii medicale sau de a le extinde pe cele existente atât la nivel de spitale, cât și la nivel de comunitate.

Alte articole:   Elevii și studenții pot depune cereri pentru a primi 200 de euro pentru achiziționarea de calculatoare

În acest sens, echipa de proiect a organizat deja la sfârșitul săptămânii trecute, un focus-grup cu managerii și directorii medicali ai tuturor spitalelor din județ (cele șase spitale aflate în subordinea CJ Brașov și spitalele municipale și orășenești din județ), cu reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate, ai Direcției de Sănătate Publică și ai Direcției de Sănătate și Asistență Medicală din cadrul CJ Brașov.

Discuțiile au vizat accesul la serviciile spitalicești, inechitățile sau discrepanțele între diverse categorii sociale vulnerabile (gravide, copii, persoane cu venituri mici sau fără venituri), utilizarea serviciilor spitalicești și dezvoltarea de modele noi de servicii spitalicești, iar concluziile vor fi prezentate într-un material care va fi dat publicității în perioada următoare, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean Brașov.

Alte articole:   Protest în Piața Victoriei faţă de modul în care se judecă dosarul accidentului de la 2 Mai: ”Justiţia nu este de partea noastră, ci pledează pentru apărarea vinovatului”

În prezent, Consiliul Județean și Universitatea derulează 13 proiecte de cercetare, în opt domenii prioritare: juridic, asistență socială, cultură, dezvoltare durabilă, informatizare, învățământ special, sănătate și turism.

Distribuie dacă îți place!