Comisia de Competitii a Federatiei Române de Handbal a decis, marti seara, ca partida Corona Brasov 2 – SCM Timisoara, disputata in cadrul etapei a 5-a a Diviziei A – Seria B (feminin) si incheiata cu 28-27 pe teren, sa fie omologata cu 0-10.
De asemenea, formatia brasoveana a fost penalizata cu un punct pentru „folosirea unui jucator fara drept de joc”, asa cum apare explicatia in subsolul clasamentului. In urma acestei decizii, diferenta dintre Minaur Baia Mare si SCM Timisoara s-a redus din nou la 3 puncte, dupa ce formatia maramureseana s-a impus cu 29-28 in primul meci direrct al sezonului. Cele doua formatii si-au impus ca obiectiv promovarea in Liga Nationala.
Cazul „Corona – SCM Timisoara” a luat nastere dupa ce oficialii banateni au reclamat faptul ca echipa din Brasov a folosit 9 jucatoare de la prima echipa in aceeasi zi in care au evoluat si in Liga Nationala cu CSM Bucuresti. La scurt timp dupa ce acest caz a luat amploare, presedintele Coronei Brasov, Liviu Dragomir, a afirmat ca a fost o „eroare cât casa”, iar cea mai corecta decizie a Federatiei Române de Handbal ar fi un succes al Timisoarei cu 10-0.
„Corona nu are de ce să intervină în lupta la promovare”
Preşedintele clubului Corona Braşov, Liviu Dragomir a declarat după decizia Comisiei de Competiţii din Federaţia Română de Handbal care a dat meci pierdut cu 10-0, echipei de divizia a a clubului Corona, în meciul cu SCM Timişoara, că echipa braşoveană nu trebuie să se implice în niciun fel în lupta pentru promovare.
„Corona nu are de ce să intervină în lupta pentru promovare a altor echipe, folosindu-se de jucătoare de la echipa de senioare. Echipa de divizia A nu are ca scop promovarea şi nici nu vrem să fie implicată în astfel de jocuri. Noi nu trebuie să ne îndepărtăm de la scopul pentru care a fost înfiinţată această echipă, şi anume acela de a da şansa jucătoarelor tinere din echipă şi din club, să joace într-un campionat mai puternic decât cel de la junioare, pentru ca ele să capete mai multă experienţă şi implicit să le fie mai uşor atunci când vor face pasul către echipa de senioare”, a declarat Liviu Dragomir, preşedintele Coronei.
Săptămâna trecută, preşedintele clubului Corona a anunţat antrenorii implicaţi în pregătirea echipei de senioare, dar şi a echipei de divizia A, că la divizia A vor mai face parte din lot doar jucătoare tinere, excepţie făcând cazurile în care o senioară revine după o perioadă de recuperare în urma unei accidentări, şi are nevoie de jocuri oficiale.
- Clasament
1. CS Minaur – 18p (211-121) – 6
2. SCM Timisoara – 15p (177-129) – 6
3. National – 12p (180-144) – 6
4. FC Arges – 10p (187-182) – 6
5. Corona 2 – 9p (139-136) – 6
6. CSU Resita – 9p (173-147) – 6
7. CS Mioveni – 9p (150-149) – 6
8. CSU de Vest – 9p (173-185) – 6
9. CSU Oradea – 8p (160-171) – 6
10. Olimpic – 7p (173-170) – 6
11. Chisineu – 7p (161-193) – 6
12. Muresul – 6p (157-165) – 6
13. Tg. Secuiesc – 3p (132-219) – 6
14. Od. Secuiesc – 0p (138-300) – 6
Etapa 7 (sâmbata, 28 octombrie): CS Minaur – Od. Secuiesc; Muresul – National; Corona 2 – Tg. Secuiesc; CSU de Vest – Resita; FC Arges – SCM Timisoara; Oradea – Mioveni; Olimpic – Crisul.