Sport

Handbal: Junioarele IV de la Corona au câştigat bronzul campionatului

Sebastian Dan

handbal junioare IVEchipa de junioare IV de la clubul Corona Braşov a câştigat medalia de bronz a campionatului naţional de junioare, după ce a învins în finala mică a competiţiei echipa Pegasus Târgu Mureş, cu scorul de 20-17. Titlul de campioană a revenit echipei United Galaţi care a învins în finală pe LPS Brăila.

Parcursul micuţelor handbaliste antrenate de Mihaela Seifer la turneul final a fost următorul: în faza grupelor, 17-17 cu Danubius Galaţi, 22-15 cu Chimia Râmnicu Vâlcea, 25-10 cu CSŞ 2 Bucureşti. În runda a doua a competiţiei, în care s-au format două grupe, Corona a obţinut o victorie, 29-13, cu ACS OK Sport Oneşti şi a pierdut cu 24-22 în faţa celor de la Pegasus Târgu Mureş.

Junioarele Coronei s-au calificat astfel în faza semifinală pentru locurile 1-4, acolo unde a pierdut în faţa echipei LPS Brăila, scor 18-17, după aruncările de la 7 metri. În aceste condiţii, echipa Mihaelei Seifer a jucat finala mică a campionatului, pe care a şi câştigat-o în faţa celor de la Pegasus Târgu Mureş, scor 20-17.

La finalul competiţiei, antrenoarea junioarelor IV de la Corona, Mihaela Seifer a declarat că nu poate vorbi decât la superlativc despre micuţele handbaliste pe care le antrenează.

„Chiar nu pot să vorbesc decât la superlativ despre aceste fetiţe ca de altfel despre tot ce înseamnă această echipă ca grup. Sunt mândră că le antrenez şi m-a durut sufletul că nu au avut şansa de a juca o finală mare, mai ales că aceasta a fost pierdută după aruncările de la 7 metri. Cu toate acestea, deşi au suferit enorm, s-au adunat foarte bine şi au depăşit acest moment, iar în finala mică au fost admirabile. Chiar dacă nu toate junioarele s-au aflat în teren, cele de pe bancă au avut o contribuţie hotărâtoare şi le-au încurajat în permanenţă pe cele din teren. De asemenea, nu pot trece cu vederea aportul părinţilor, care a fost foarte mare şi care au făcut la meciurile noastre o atmosferă fantastică. Au fost alături de noi de la începutul până la finalul acestui turneu final şi ne-.au făcut să ne simţim, cu adevărat, o adevărată familie”, a spus Mihaela Seifer.

Echipa de junioare IV a clubului Corona se poate mândri cu două jucătoare votate în echipa ideală a turneului. Miruna Nicolaua a fost desemnată cea mai bună apărătoare, în vreme ce Raisa Marin a fost aleasă cel mai bun conducător de joc din competiţie.

„Sunt tare fericită pentru ele, dar mă încearcă regretul că Diana Golanu nu a fost aleasă cel mai bun pivot din competiţie. Una peste alta însă, aceste fetiţe au timp să crească în valoare şi cu siguranţă vor aduce plus de valoare acestui concept de handbal 100% românesc”, a mai adăugat antrenoarea Coronei.