Sport

Handbal: Corona Brașov, ultima echipă calificată în semifinalele Ligii Naționale

Sebastian Dan

handbal CoronaASC Corona 2010 Brașov a completat careul de ași al Ligii Naționale de handbal feminin, joi, după ce au învins-o pe HC Zalău cu scorul de 27-24 (12-10), în Sala Sporturilor Dumitru Popescu Colibași, în al treilea și ultimul meci din primul tur al fazei play-off.

În condiţiile în care succesul Braşovului nu a stat sub semnul întrebării, alte aspecte au ieşit în evidenţă în această partidă. Cele două formaţii au dat recital la aruncările de la 7 metri, în sensul că le-au irosit pe bandă rulandă. Portarul Mihaela Cheţa a ieşit în evidenţă cu peste 20 de intervenţii şi cu un procentaj de aproape 50%, după ce în urmă cu 2 zile nu a reuşit să-şi ajute foarte mult echipa.

Momentul şoc al partidei l-a reprezentat însă gestul lui Gheorghe Tadici, care în minutul 55 a decis să părăsească terenul, nemulţumit de arbitrajul lui Harabagiu – Stănescu. După ce HC Zalău a rămas în patru jucătoare, iar Claudia Constatinescu a fost descalificată pentru 3 eliminări, antrenorul a cerut time-out şi a suprins prin faptul că a plecat către vestiare.

HC Zalău s-a impus în primul meci, de pe teren propriu, cu 23-19, iar Corona a învins în partida a doua, de la Brașov, cu 30-18.

În semifinală, Corona Brașov o va întâlni pe CSM București, primul meci fiind programat sub Tâmpa, marți 12 mai, iar următoarele două se vor juca la București, pe 16 mai și, eventual, 18 mai.

Cealaltă semifinală le va opune pe HCM Roman și pe HCM Baia Mare.