Eveniment

„Hai pe două roți!” și „ Parada bicicletelor”, pentru bicicliștii mari și mici din Brașov

Gabriela Bunghez

Asociația Tot Mai Verde din Brașov va organiza două evenimente în cadrul Formului Orașelor Verzi la care invită comunitatea locuitorilor din orașul de la poalele Tâmpei.

Primul eveniment „Hai pe două roți!” este destinat persoanelor care nu știu încă să meargă pe biciclete și doresc să învețe.

Asociația va pune la dispoziție participanților biciclete de tipuri diferite pe care aceștia vor putea învăța, de la biciclete fără pedale ( balance bike ) pentru cei mici până la biciclete cu roți de 28 inci.

În cadrul evenimentului vom avea și un concurs destinat copiilor care vor folosii biciclete fără pedale (balance bike). Concursul va avea loc sâmbătă 11 septembrie, începând cu ora 17:00.

Evenimentul se va desfășura între 10 și 12 septembrie, pe Aleea Tiberiu Brediceanu (lângă Direcția de Sport a județului Brașov) după următorul program:

  • Vineri, 10 septembrie, de la ora 14.00 la ora 20.00
  • Sâmbătă, 11 septembrie, între orele 10.00 și 20.00
  • Duminică, 12 septembrie, între orele 10.00 și 20.00.

La finalul evenimentului, duminică 12 septembrie, în jurul orei 18:30, va avea loc o tombolă în care vor fi oferite bicicletele din cadrul evenimentului, participanților care au exersat mersul pe ele.

Informații actualizate despre eveniment se pot găsiți AICI.

„Parada bicicletelor”

Al doilea eveniment, „Parada bicicletelor” este destinat tuturor categoriilor de bicicliști. Scopul este să înțelegem atât noi, utilizatorii de biciclete, cât și autoritățile, cât de mulți suntem și să încurajăm accelerarea dezvoltării infrastructurii velo în Brașov.

Pentru primii 300 de înscriși la eveniment, vom oferii tricouri gratuite.

Evenimentul va avea loc duminică, 12 septembrie, începând cu ora 15.00. Locul de întâlnire este zona debarcader la lacul Noua.

Validarea înscrierilor și înmânarea tricourilor va fi până la ora 15:45.

Parada va începe la ora 16.00, pe traseul: Calea București, Str. Toamnei, B-dul M. Kogălniceanu, Str. Iuliu Maniu și Str. Mureșenilor până în Piața Sfatului.

Informații actualizate despre eveniment se pot găsiți AICI.

Despre Asociația Tot Mai Verde Brașov

Asociația Tot Mai Verde Brașov este o organizație non-guvernamentală, înființată în aprilie 2017, având ca misiune crearea unui mediu mai curat și sănătos pentru comunitate, precum și promovarea importanței cărții în viața omului modern.

Prin activitățile derulate contribuim la educarea și responsabilizarea cetățenilor în ceea ce privește protecția mediului și utilizarea sustenabilă a resurselor limitate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!