Economie

Guvernul mai trimite 9,86 milioane de lei la rectificarea bugetară pentru drumurile din Brașov

Sebastian Dan

Mihai Popa, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov
Mihai Popa, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov

Vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Mihai Popa, a declarat astăzi că săptămâna viitoare, ca urmare a rectificării naționale, pentru județul Brașov vor fi repartizate, pentru drumurile județene și comunale, 9,86 milioane de lei.

Alte 2,1 milioane de lei vor fi repartizate unităților administrativ teritoriale, urmând ca acestea să-și finanțeze proiectele care le au în plan local. „Vizavi de criticile că au venit prea puțini bani pentru drumuri de la Guvern, la această oră putem spune că suma s-a triplat de la începutul acestui an. În plus, o parte din această sumă va fi alocată pentru întreținerea și deszăpezirea drumurilor județene o cotă de 1,5 milioane de lei în decembrie”, a mai precizat Mihai Popa.

În altă ordine de idei, pentru finalizarea unor lucrări la școli și grădinițe s-a alocat suma de 6,64 milioane de lei, bani care trebuie chetuiți până la finalul acestui exercițiu financiar, pentru localitățile: Apața, Augustin, Crizbav, Hoghiz, Holbav, Mândra, Moieciu, Ormeniș, Sâmbăta, Ungra, Vama Buzăului, Voila și Zărnești.

Prin programul de modernizare a satului românesc, pentru lucrările de apă și canalizare s-au repartizat la Brașov 16,8 milioane de lei, care vor ajunge la Apața, Bod, Budila, Bunești, Crizbav, Feldioara, Holbav, Lisa, Mândra, Măieruș, Moieciu, Ormeniș, Sâmbăta de Sus, Șinca Nouă, Șinca, Șoarș, Teliu, Ucea, Ungra, Vama Buzăului, Viștea, Voila și Poiana Mărului.

Nu în ultimul rând, prin Programul de regenerare urbană a orașelor și municipiilor, s-au alocat 1,957 milioane de lei, pentru Zărnești, Predeal, Săcele și Făgăraș.

Pe de altă parte, județul Brașov a înaintat către Guvern mai multe solicitări de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, în valoare de peste 5 milioane de lei. În general, sunt solicitări pentru lucrări de apă, canalizare, dar și pentru finalizarea unor școli și grădinițe începute în perioada vechilor guverne.

Mihai Popa a mai menționat că, dată fiind situația din Consiliul Județean, „dl. președinte Căncescu mi-a acordat mie dispoziția de ordonator principal de credite pentru perioada următoare de timp“.