
Bugetul Secretariatului General al Guvernului a fost suplimentat, din Fondul de rezervă, cu încă 14 milioane lei, banii fiind distribuiţi pentru finanţarea a 13 mănăstiri, catedrale şi centre eparhiale.
Alocarea banilor a fost decisă în ultima şedinţă de guvern.
Astfel, Guvernul a decis să finanţeze mai multe lăcașe de cult, printre care şi Sfântul Ioan Botezătorul din Făgăraş, cu 2,35 milioane lei. În şedinţele anterioare, Guvernul a alocat de asemenea mai multe milioane de lei pentru biserici, tot din Fondul de rezervă.
În schimb, același Guvern și-a trimis doi miniștri astăzi la Brașov. Ministrul Sănătății Nicoilae Bănicioiu vrea să vadă cum stau lucrurile la Spitalul din Săcele – închis, spitalul din Codlea – care funcționează parțial, precum și Spitalul de Psihiatrie și Neurologie Brașov , Spitalul Clinic de Copii, Brașov și Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. Pentru aceste unități medicale, Guvernul nu a alocat bani.
De asemenea, ministrul Eugen Teodorovici vine la Hotelul Aro unde se va discuta despre „Oportunitățile de finanțare prin noile programe de finanțare 2014 – 2020!”și va avea loc lansarea Programului pentru tineri „Romania START-UP”.