În oraşul de poveste, gunoaiele-e pân’ la ferestre
Sebastian Dan
Tot mai multe reclamaţii sunt făcute din cauza faptului că firmele de salubritate, cu care Primăria Braşov are contract, nu îşi fac treaba. Oamenii se plâng de faptul că gunoaiele nu sunt ridicate cu zilele şi au ajuns să fie focare de infecţie lângă locuinţe. Mormanele de gunoi de la ghene depăşesc înălţimea unui om, iar căldura face ca aceste zone să fie irespirabile.
Ca de obicei, responsabilitatea este pasată de la unii la alţii. Problema a apărut după ce licitaţia pentru salubrizare organizată de municipalitate a fost contestată. Din acest motiv, edilii au decis să meargă pe bază de contract pe perioadă determinată, la această oră existând unul cu asocierea Comprest – Brai-Cata. (Urban a intrat în insolvenţă).„A scăzut calitatea acestor servicii. Se pare că prestatorul are o problemă din punct de vedere al logisticii, al resursei umane. O să vedem ce avem de făcut pentru a readuce lucrurile la normal. Un rol important în rezolvarea acestei probleme va trebui să îl aibă și Poliția Locală, care va trebui să facă mai mult decât acum, în sensul că va trebui să monitorizeze și activitatea operatorilor, nu doar pe aceea a persoanelor fizice și juridice. Este o realitate: avem mari probleme în municipiul Brașov în ceea ce privește calitatea”, spune primarul Brașovului, George Scripcaru, citat de brasovmetropolitan.ro.
Conform caietului de sarcini pregătit pentru selectarea unui nou operator de salubrizare, Primăria vrea ca firma câștigătoare să realizeze boxe subterane sau supraterane pentru colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile. Până când se va organiza noua licitaţie…