Luni seară a reuşit o „dublă” în poarta CFR-ului, iar cele 8 reuşite din acest sezon îl face să fie al patrulea în topul golgheterilor din Liga 1.
Atacantul FC Brașov, Marian Constantinescu, 33 de ani, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor în care a vorbit, printre altele, şi despre interesul lui Dinamo pentru el.
„Au fost nişte discuţii, cîndva, cu Dinamo. Nu s-a concretizat nimic. Să ştii că nu regret nimic! Peste tot pe unde am fost am reuşit prin evoluţiile mele să fiu titular şi antrenorii s-au putut baza pe mine în orice moment. Totuşi, dacă stau să mă gîndesc, pot spune că unul dintre regretele mele este că nu am ajuns să joc în străinătate”.
Pe de altă parte, Constantinescu nu a renunţat la gândul de a îmbrăca tricoul naţionalei şi spune că poate reprezenta o soluţie pentru compartimentul ofensiv al echipei.
„Naţionala? De ce nu? Întotdeauna eu vreau mai mult de la mine. Sunt un tip exigent pentru că ştiu că viaţa de fotbalist este scurtă. Sincer, eu chiar cred că pot fi o soluţie în acest moment pentru echipa naţională. Nu ştiu, pentru un meci, două, dar acum simt că pot da totul pe teren şi că sunt pregătit. Sunt şi probleme cu atacanţii, Marica şi Rusescu sunt accidentaţi, iar din campionatul intern doar Keşeru este în faţa mea, pentru că ceilalţi doi jucători, Tamuz de la Petrolul şi Tade de la CFR Cluj, sunt străini. La echipa naţională trebuie chemaţi jucătorii în formă, indiferent de vârstă. Sânmărtean are 34 de ani şi joacă acum cel mai bun fotbal, atât la Steaua, cât şi la echipa naţională. Pentru mine echipa naţională ar fi un vis împlinit”, a declarat Constantinescu pentru Monitorul Expres.