Grand Prix-ul de vară la sărituri cu schiurile – în weekend, la Baza Olimpică din Valea Cărbunării de la Râşnov

Grand Prix-ul de vară la sărituri cu schiurile – în weekend, la Baza Olimpică din Valea Cărbunării de la Râşnov

Baza Olimpică din Valea Cărbunării – Râşnov va găzdui, în perioada 16-18 septembrie, Grand Prix-ul de vară la sărituri cu schiurile, competiţie inclusă ca etapă în calendarul Cupei Mondiale de Vară al Federaţiei Internaţionale de Schi, care pune la bătaie premii totale de 40.000 de euro (200.000 de lei).

Anul acesta, competiţia va avea, pe lângă întrecerile la individual – masculin şi feminin – şi cele pe echipe mixte, în premieră, o probă de Super-team, dedicată băieţilor.

Cei mai buni săritori cu schiurile din lume, reprezentând 16 naţiuni – Austria, Bulgaria, Cehia, Estonia, Franţa Germania, Italia, Japonia, Kazahstan, Norvegia, Polonia, Slovenia, Elveţia, Ucraina, SUA şi România – vor fi prezenţi în weekend la competiţia de la Râşnov, au precizat marţi organizatorii.

Alte articole:   Autostrăzile din România şi DN 1, dotate cu sistemul Big Brother. Unde vor fi montate aparatele

Pe trambulina de 97 de metri este aşteptat să evolueze şi dublul medaliat olimpic la Beijing 2022 – austriacul Manuel Fettner, dar şi campioana mondială en-titre cu echipa Germaniei, Juliane Seyfarth.

Românii, pregătiți pentru competiție

Din lotul feminin al României nu va lipsi Dana Haralambie, care, în urmă cu o lună a stabilit recordul trambulinei la Kranj (Slovenia), cu o săritură de 113 metri. Alături de aceasta, din echipa feminină vor mai face parte Delia Folea, Alessia Mitu-Coşca şi Diana Trâmbiţaş, iar din cel masculin: Andrei Feldorean, Daniel Cacina şi Mihnea Spulber.

Secretarul general al Federaţiei Române de Schi şi Biatlon, Puiu Gaşpar, a subliniat, cu acest prilej, importanţa parteneriatului, stabilit în urmă cu 13 ani, cu Consiliul Judeţean Braşov şi Primăria Râşnov, şi faptul că aducerea acestor competiţii de talie internaţională pe Valea Cărbunăriei este o recunoaştere, din partea forurilor internaţionale de profil, a capabilităţii şi a calităţii infrastructurii de aici şi, pe de alta, că, prin organizarea acestora „s-a pus o pietricică” importantă la dezvoltarea oraşului Râşnov.

Alte articole:   O nouă destinație de pe Aeroportul Braşov: Fly Lili introduce ruta Braşov – Madrid

JOTE 2028, la Râșnov?

„Recent, Comitetul Internaţional Olimpic a publicat un amplu studiu în care a arătat că aproape toate bazele sportive construite pentru a găzdui evenimente olimpice au rămas în funcţiune şi au contribuit la dezvoltarea zonelor. Aşa s-a întâmplat şi la Râşnov, după Festivalul Olimpic al Tineretului European, din 2013. O disciplină care dispăruse din România din cauza lipsei infrastructurii a renăscut, şi, iată, în mai puţin de un deceniu, stăm alături de elita mondială şi avem săritori cu schiurile români la Jocurile Olimpice”, a spus Gaşpar, care a reiterat faptul că FRSB candidează pentru organizarea unei competiţii olimpice la Râşnov – Jocurile Olimpice de Tineret, care ar putea să se desfăşoare, cel mai probabil în 2028.

Alte articole:   Târg volant cu produse românești, astăzi, în Şchei

„Ne apropiem de un deceniu de când România a intrat în grupul select de nici 20 de ţări care găzduiesc etape de cupă mondială. Ne bucură acest fapt şi de aceea vom susţine în continuare derularea programului de finanţare nerambursabilă pentru proiecte dedicate sportului de performanţă dar şi pentru sportul pentru toţi (…)”, a afirmat, la rândul său, preşedintele CJ Braşov, Adian Veştea.

Intrarea spectatorilor la evenimentul sportiv este liberă.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate