
Google elimină la 1 iunie facilitatea de a păstra gratuit un număr nelimitat de poze în aplicația Photos.
Astfel, de la 1 iunie, fotografiile ”urcate” în aplicație vor fi contorizate, iar persoanele care vor depăși cei 15 GB oferiți gratuiți, vor fi nevoite să scoată bani din buzunare pentru a-și păstra imaginile.
Potrivit gigantului tech, mai mult de patru trilioane de fotografii sunt stocate în Google Photos, iar în fiecare săptămână, mai mult de 28 de miliarde de fotografii și videoclipuri sunt încărcate în aplicație.
Toate fotografiile urcate deja pe serviciul Photos înainte de 1 iunie 2021 vor rămâne pe serverele Google și nu vor fi contorizate la spațiul pe care îl ai pe Google Drive, scrie Metro. Astfel, dacă ai de urcat multe fotografii în cloud la calitate „înaltă”, ar trebui să o faci acum, înainte ca Google să înceapă contorizarea.
De asemenea, începând de la 1 iunie, Google Photos va primi un update, ce va aduce câteva schimbări în ceea ce privește interfața. Mai exact, spațiul de stocare va fi exprimat atât în GB disponibili, cât și în timpul mediu necesar pentru a-l umple.
Mai mult Google va folosi algoritmii săi pentru a analiza fotografiile pe care le-ai urcat deja în Photos și le va pune pe diverse categorii pe care s-ar putea să vrei, la un moment dat, să le ștergi.
Spațiul în Google Photos poate fi, însă, extins, întrucât Google pune la dispoziție trei abonamentediferite, de 100, 200 și 2 TB:
- Abonamentul Google One 100 GB: 9,99 lei pe lună / 99,99 lei pe an
- Abonamentul Google One 200 GB: 13,99 lei pe lună / 139,99 lei pe an
- Abonamentul Google One 2 TB: 49,99 lei pe lună / 499,99 lei pe an
De cealaltă parte, însă, imaginile salvate în aplicație după 1 iunie, indiferent de calitate „express”, ”înaltă” sau ”originală”, vor ocupa spațiu în contul tău de Google Drive.
Toate conturile Google primesc 15 GB de stocare gratuită, însă aceștia sunt împărțiți între Photos, Drive și chiar Gmail.
Sursa: digi-world.tv
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!