Eveniment

Google Maps introduce funcția de alertare pentru radarele mobile. Cum activezi alerta

Gabriela Bunghez

Google Maps vine cu un update pentru toți șoferii. Hărțile puse la dispoziție vor afișa mai multe alerte pe parcursul unei călătorii.

Aplicația Google Maps introduce funcția de alertare în cazul radarelor.

În timp real, șoferii pot identifica locația radarelor fixe, dar și cele mobile ale poliției. Asta îi va scăpa de sancțiunile autorităților. Această funcție este asemănătoare cu cea de pe aplicația Waze.

Această actualizare permite utilizatorilor să vadă în timp real locațiile radarelor fixe și mobile ale poliției pe parcursul unei călătorii, ajutându-i astfel să evite sancțiunile.

Noua funcție, similară celei disponibile pe aplicația Waze, oferă șoferilor posibilitatea de a localiza incidentele din trafic și radarele.

Radarele fixe vor fi afișate în culoarea portocalie, iar cele mobile în culoarea albastră.

Cum activezi alerta de radar în Google Maps

Toți utilizatorii Google Maps pot adăuga, în timp real, un radar sau un incident rutier.

Din sub-meniul „adaugă un raport”, se vor deschide mai multe opțiuni:

  • ciocnire;
  • încetinire;
  • construcție;
  • bandă închisă;
  • vehicul oprit;
  • obstacol pe drum;
  • radar mobil.

În funcție de situația întâlnită, un conducător auto poate selecta una sau mai multe alerte, potrivit promotor.ro.

Astfel, dacă un șofer observă un radar și îl marchează pe hartă, toți ceilalți utilizatori Google Maps care trec prin zonă vor primi această avertizare.

De asemenea, sunt întrebați dacă acel radar se află în continuare în zonă. Și, pe măsură ce șoferii confirmă sau infirmă prezența radarului, poziționarea acestuia va fi modificată în timp real.

În aplicație va apărea și numărul de utilizatori care au validat locația radarului, precum și timpul scurs de la ultima validare.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !