VideoDin judeţ

Ghimbavul, a patra localitate din România unde o școală e dotată cu echipamente de realitate virtuală

Sebastian Dan

Școala Gimnazială Ghimbav este prima din Județul Brașov și una din puținele din România care introduce digitalizarea în procesul de învățare prin tehnologia de realitate virtuală ClassVR.

Tehnologia a fost lansată anul trecut de o firmă britanică și furnizată de o firmă brașoveană. Ochelarii de Realitate Virtuală și portalul de învățare ClassVR oferă profesorilor metode inedite de predare pentru o multitudine de domenii, printre care enumerăm Geografie, Anatomie, Istorie, Științele Naturii, Chimie sau Fizică.

32 de ochelari VR au fost livrați ieri, cu sprijinul Primăriei, către Școala Gimnazială Ghimbav, urmând ca în perioada următoare profesorii să pregătească lecții interactive cu care să îi întâmpine pe elevi la începutul noului an școlar.

Astfel, Ghimbavul devine parte dintr-un club select de localități care investesc în educație prin digitalizare. Astfel se lărgește orizontul de dezvoltare a copiilor, lângă nume precum București, Cluj-Napoca sau Iași.

Introducerea procesului digital de învățare va ușura munca profesorilor. Va reduce amprenta asupra mediului prin scăderea consumului de hărtie și, cel mai important, va oferi copiilor competențe digitale și un bagaj de cunoștințe vast în diferite domenii, dobândit într-un mod interactiv și modern.