Social

Ghid de dezinformare a turiştilor care ajung în Braşov

NewsBv

Chiar dacă autorităţile locale şi cele judeţene au publicat în ultima vreme numeroase materiale de promovare a Braşovului, turiştii sunt de multe ori dezinformaţi de fel de fel de broşuri prezentate drept ghiduri autentice.

Un astfel de ghid a fost împărţit în perioada sărbătorilor de iarnă în unităţile de cazare şi restaurante, iar în paginile acestuia a fost omisă tocmai prezentarea unuia dintre cele mai importante obective din oraş, Prima Şcoală Românească. Ghidul a ajuns şi în mâinile directorului muzeului, preotul prof dr. Vasile Olteanu, care s-a declarat siderat.

„Pur şi simplu au fost sufocate toate restaurantele şi hotelurile cu aceste broşuri, intitulate Mini-ghid Braşov. În opinia celor care au editat aceste materiale care teoretic ar trebui să promveze Braşovul, Prima Şcoală Românească nu există. Nu este normal să fie puse în circulaţie astfel de materiale care au rolul de a-i informa pe cei care ne vizitează oraşul, dar de fapt sunt pline de lipsuri şi poate de erori”, ne-a spus prof. Olteanu.

Acesta l-a sesizat şi pe deputatul Emil Niţă, care răspunde de zona în care se află muzeul, pentru a lua unele măsuri cu privire la intoxicarea turiştilor cu astfel de ghiduri. „Pentru un oraş turistic de talia Braşovului ar fi bine ca editorii să se documenteze mult mai bine înainte de a publica astfel de materiale şi apoi a le împărţi turiştilor. În Prima Şcoală Românească sunt documente cu o valoarea istorică inestimabilă, pe care le pot vedea cei care ajung în Braşov şi în plus pot afla o serie de informaţii inedite în ceea ce priveşte istoria noastră de la părintele Olteanu. Nu este normal ca tocmai acest obiectiv să nu fie prezentat, iar turiştii să nu aibă parte de o informare corectă”, ne-a declarat deputatul braşovean.