Profesorul Gheorghe Băilă este un lume cunoscut în lumea săriturilor cu schiurile din România. Ca sportiv a fost multiplu campion național la schi sărituri și combinată nordică (1978-1989) și component al lotului național.
Apoi a trecut de cealaltă parte a baricadei, în tagma antrenorilor. Din octombrie 1989 a devenit antrenor la Clubul Sportiv Școlar Brașovia, iar din 2004 ocupă postul de profesor în cadrul aceleiași unități. Prin mâinile sale au trecut generații întregi de copii, ultima-i descoperire fiind Carina Militaru, o sportivă din Săcele, cu certe calități, de mare perspectivă.
„Zilele trecute, chiar am făcut o socoteală și am constatat că în 26 de ani de activitate, sportivii pe care i-am pregătit au câștigat 128 de titluri de campioni ai României”, dezvăluie.
Este săcelean get-beget, născut și crescut la Săcele – cum s-ar spune. „Am crescut la o fermă a familiei noastre, care pe vremuri era cea mai mare fermă din zonă și pe care am vându-o, cu timpul. Avea vreo 20.500 metri pătrați și se găsea în zona Subobrej, lângă râul Tărlung, unde apoi a apărut cartierul Gârcini”.
Politica sportului, pe ordinea de zi la Săcele
De curând, a intrat în politică mânat de ambiția de a rezolva o mare problemă a sportului săcelean. Vrea să readucă în circuitul de performanță baza sportivă de la Valea Largă. Considerată pe bună-dreptate o adevărată Mecca a săriturilor cu schiurile din Brașov, locația respectivă a ajuns o ruină din punctul de vedere al infrastructurii. Amplasată într-un cadru de vis, ea și-a trăit primele amenajări în anul 1984.
„Un an mai târziu, aici s-a organizat primul concurs oficial. Atunci am participat activ, fiind sportiv legitimat la Brașovia, la lucrările de amenajare. Practic, această bază a apărut în urma muncii depuse de copii, antrenori și foarte mulți prieteni, în special de-ai domnului profesor Constantin Teșileanu. Tot timpul locația a fost a clubului Brașovia, în contextul în care terenul este al comunității și aparține de Primărie. Aici sportivii se antrenau și se antrenează, acum vedeți în ce condiții, tot aici și concurau”, își amintește Ghe. Băilă.
La aceste alegeri locale candidează din partea Partidului Mișcarea Populară (PMP) pentru un loc în Consiliul Local Săcele. Are un singur gând: să facă politica sportului. Bineînțeles că și-a propus să înceapă cu obiectivul său de suflet, cel al trambulinelor din Valea Largă. Nici nu a început bine, că deja unii, de pe la alte partide, își revendică paternitatea proiectului. Că așa-i în politică, mai ales la alegeri!
Primăria tace și nu face nimic de vreo 10 ani
Dar, să-l lăsăm pe profesorul Băilă să-și ducă povestea mai departe: „Nu vreau să fiu înțeles greșit, în sensul că ar exista o rivalitate între Săcele și Râșnov, unde s-a construit complexul de trambuline. Fals, nici vorbă de așa ceva! Îi felicit pentru ce au realizat acolo! Însă lumea trebuie să știe că prima dată austriecii au venit să investească la Săcele. Cum aici n-au găsit nicio susținere din partea Primăriei au plecat la Râșnov. Walter Hofer, directorul competițiilor din Cupa Mondială, fără de care nimic nu se mișcă acolo, a venit de două ori la Săcele. A rămas uimit de ce condiții a găsit aici! A bătut la pas toată zona și a făcut măsuratori el personal. Însă, birocrația și oamenii din Primărie au blocat totul. Totul s-a rupt când un studiu de fezabilitate făcut de nu știu cine a scos o sumă foarte mare ca și investiție: peste 10 milioare de euro! Atunci Primăria nu avea buget semnificativ și oamenii s-au speriat. De atunci au trecut zece ani și nimeni nu a zis nimic, măcar hai să facem două trambuline, nu patru câte sunt la Râșnov. Mai nou, in aprilie, am depus o Cerere la Primărie, prin care clubul Brașovia propune încheierea unui parteneriat între cele două părți. Parteneriat prin care comunitatea locală să vină cu terenul, să îl concesioneze pe o perioadă mare de timp, iar Brașovia, din surse proprii și cu ajutorul sponsorilor, să construiască, de fapt să reconstruiască baza de trambuline de la Valea Largă. Avem și promisiuni că Federația ne va ajuta”.
Argumente pentru o bază modernă de trambuline la Săcele
Argumentele care stau la bazele proiectului sunt solide. Iar în discursul său Gheorghe Băilă recurge la amintiri.
„Nu am ce să fac și sunt nevoit să apelez mereu la comparația cu trambulinele de la Râșnov. De exemplu, acolo există un vânt de portanță de spate, pe când la Săcele avem vânt favorabil, adică vânt de față cum spunem noi. Cu două excepții, toți antrenorii sunt din Săcele. Majoritatea copiilor locuiesc în Săcele și doar de anul trecut ne-am format și o grupă de brașoveni începători și avansați. Ia gândiți-vă că numai pe drum de la Săcele la Râșnov se pierd două ore: una la dus, alta la întors. În plus, copiii au școală în prima parte a zilei și seara, după două ore pe drum și alte două ore de antrenament ajung rupți de oboseală acasă. Când să-și mai facă temele? Sunt cazuri când părinții îi lasă doar în anumite zile la antrenamente. Banii cheltuiți cu transportul i-am folosi pentru investiții la Săcele. Pe vremuri, prin anii 86-87, la concursurile din Valea Largă erau și 3.000 de sectatori, iar acum la Râșnov abia dacă adunăm vreo 50. Și aceia – părinți ai concurenților sau foști săritori din Săcele! Așa cum s-a întâmplat și în această primăvară la Campionatul Mondial de juniori, de îmi era mai mare rușinea când priveam în jurul meu și nu vedeam pe nimeni. Ba mai mult, la Săcele mereu sunt patru grade Celsius mai jos ca la Râșnov și avem avantajul zăpezii naturale. Anul acesta noi ne-am antrenat pe zăpadă în aprilie, iar la Râșnov nu avem nici zapadă artificială! În perioada octombrie 2015-mai 2016 n-am făcut nicio săritură la Râșnov, e drept, din cauza condițiilor meteo. Ca să nu mai spun că atunci când vine câte un concurs de Cupa Mondială acolo se blochează toată activitatea cam o lună înainte și o lună după. De asemenea, este cunoscut faptul că pe Valea Cărbunării circulă paralel un curent de aer cald care topește zăpada și așa se explică de ce, deși sunt despărțite doar de un deal, pe Valea Râșnoavei rămâne zăpadă până mai trâziu, pe când pe Valea Cărbunării se topește mult mai repede”, declară Gheorghe Băilă. Iar șirul exemplelor și comparațiilor poate continuat la nesfârșit.
Hoții și vandalii au dat iama în Valea Largă
Acum, baza din Valea Largă este o ruină. Hoții și vandalii și-au lăsat urmele trecerilor pe acolo. N-au iertat nimic din ce le-a ieșit în cale!
„Au furat tot ce se putea fura. Chiar am scris pe baraca ce ne folosește ca vestiar și magazie că nu mai e nimic de furat. Să vă dau un exemplu concludent. În ultima perioadă, la intrare, am schimbat cinci lacăte: pe două ni le-au rupt, iar pe trei le-au înfundat cu bețe de chibrit. Până la urmă am luat unul cu cifru și au dat foc învelișului din plastic, numai să strice ceva! Mereu ne culcă gardul la pământ. Printre ultimele, ne-au furat o pompă de apă de o mie cinci sute de euro, care ne era folositoare când udam suprafața de aterizare. Electrica ne-a debranșat de vreo trei ani fără motiv, când s-a făcut o lucrare în zonă. De atunci, copiii se îmbracă și dezbracă la lumina lanternei sau a telefonului!”, mai adaugă Ghe. Băilă.