George Coteţ, locul 1 la Festivalul de parapantă de la Ernei

George Coteţ, locul 1 la Festivalul de parapantă de la Ernei

Braşoveanul George Coteţ a câştigat ediţia a IV-a a Festivalului de Parapantă MureşFly, care s-a desfăşurat, la acest sfârşit de săptămână, la Ernei. El a reuşit cea mai bună aterizare la punct fix.

George Coteţ l-a devansat pe campionul naţional şi câştigătorul Cupei României la parapantă, harghiteanul Ferenc Puskas, care a obţinut locul V la Cupa Mondială din acest an, dar şi pe fostul vicecampion naţional Istvan Sarik, care este originar tot din Miercurea Ciuc.

Pe lângă zborurile din concurs şi cele de agrement, participanţii la MureşFly au avut posibilitatea să vizioneze imagini din timpul expediţiei parapantiştilor români în Nepal, precum şi de la expediţiile acestora de pe vârful Mont Blanc şi Grosglockner.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Premiile Arenei Urșilor, Brașov 2024

Anunţuri mică publicitate