Geoparcul Carpaterra, aflat pe teritoriul județului Brașov, este prezentat pentru prima dată, la Târgul de Turism al României ca parte a Rețelei geoparcurilor din țara noastră.
Geoparcul Carpaterra, geoparc aspirant UNESCO, este prezentat de Ministerul Turismului, pentru prima dată, la Târgul de Turism al României.
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a găzduit, la standul de la Târgul de Turism al României, pentru prima dată, elemente din geoparcurile UNESCO.
„Fiecare „piatră” înseamnă o poveste. Pentru cine are urechi să le asculte, vă încurajăm să vorbiţi cu specialiştii celor două destinaţii acreditate UNESCO, respectiv „Ţinutul Buzăului” (jud. Buzău) şi „Ţara Haţegului” (jud. Hunedoara), precum şi cu cei care reprezintă alte trei teritorii aspirante la acest statut: „Oltenia de sub Munte” (jud. Vâlcea), „Carpaterra” (jud. Braşov), precum şi iniţiativa „Dobrogea Chimerică” (jud. Tulcea). Le mulţumim tuturor celor care au acceptat invitaţia MAT de a face parte din stand şi de a informa cât mai bine vizitatorii, cu scopul de a-i transforma în turişti ai acestor obiective excepţionale, recunoscute la nivel mondial”, arată postarea de vineri pe pagina de Facebook a MAT.
Sursa citată mai spune că acesta este un moment bun „să nu mai folosim obiectivele recunoscute de UNESCO doar în discursuri publice şi în mesaje emoţionale pe platformele de socializare, ci să le promovăm cum se cuvine şi să le vizităm – cel mai onest şi simplu mod prin care putem să contribuim la dezvoltarea lor”.
Geoparcul Carpaterra este un teritoriu de dezvoltare sustenabilă ce se întinde pe teritoriul următoarelor localități din județul Brașov: Racoș, Mateiaș, Homorod, Mercheașa, Jimbor, Rupea Gară, Fișer, Rupea având o suprafață totală de 27.099,69 hectare.
Printre atracțiile turistice din zonă se numără: 4 Vulcani – ultimele erupții bazaltice, 2 fântâni sărate, 1 rezervație de protecția păsărilor, Cea mai mare pășune cu stejari seculari din țară, Vulcanii noroioși, Cetăți și biserici fortificate.
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI