Social

Geografia României va deveni materie separată la liceu, începând din 2026, anunță ministrul Daniel David

Gabriela Bunghez

Geografia României va deveni o materie distinctă în liceu, anunță, vineri, ministrul Daniel David, după consultări cu reprezentanți ai comunității geografilor din România.

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că Geografia României va deveni o disciplină separată în liceu, iar schimbarea va intra în vigoare începând cu anul școlar 2026, odată cu implementarea noilor planuri-cadru pentru elevii care vor începe clasa a IX-a.

Geografia României urmează exemplul introdus pentru Istoria României

Daniel David a precizat că Geografia României vine în noile planuri-cadru de liceu pentru elevii care intră în clasa a IX-a în 2026 pe modelul disciplinei Istoria românilor / a României, despre care a anunțat recent că va fi separată și inclusă în trunchiul comun (clasele IX-X).

„Ne-am pus de acord asupra faptului că modelul actual nu mai poate continua, astfel că vom avea unul nou, în care, după mulți ani de absență, vom readuce și Geografia României ca disciplină distinctă, element care, alături de reintroducerea Istoriei Românilor/României și a gramaticii, va întări astfel și componenta de cultură națională în formarea elevilor”, scrie ministrul, pe Facebook, potrivit Mediafax.

Geografia României va include şi noţiuni de geologie

În plus, pe lângă introducerea noii discipline, vor fi incluse noi unități de învățare despre geologie.

Specialiștii din domeniu și-au exprimat disponibilitatea de a contribui activ la revizuirea noilor programe și a manualelor pentru a le face mai eficiente, atractive și relevante pentru tineri, potrivit lui David.

Foto: Dreamstime.com

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !