Despre gelozie se crede că este un sentiment derivat din iubire. Din păcate, însă, între cele două sentimente există o mare diferenţă. Dacă iubirea este cea care duce la formarea unei relaţii de cuplu, gelozia este cea care o poate distruge. Paradoxal, gelozia apare de cele mai multe ori tocmai din teama de a nu pierde persoana iubită.

Gelozia reprezintă un complex de gânduri și emoții foarte puternice, iar de aici derivă o serie de acțiuni ale individului. Aceasta apare atunci când relația de cuplu este amenințată de un potențial rival.

„Se pare că gelozia este mai frecventă în acele culturi sau medii în care relațiile sexuale sunt acceptabile doar în cadrul patului conjugal, iar relațiile extraconjugale sunt puternic condamnate. În mediile mai libertine, gelozia este mult mai puțin prezentă”, ne spune lector univ. dr. Onelia Pescaru, de la Facultatea de Sociologie din cadrul Universtităţii Transilvania.

Gelozia – între normalitate si boală

Gelozia poate fi „normală”, cu funcție adaptativă, atâta vreme cât produce efecte benefice asupra cuplului și a partenerilor ca indivizi sau poate fi „anormală” – gelozia morbidă, chiar patologică.

„Pentru unele persoane, gelozia partenerilor este chiar o dovadă de dragoste din partea acestora, confirmarea că sunt apreciați și doriți de partener. Și totuși… Gelozia provoacă cel puțin unei persoane din relație sentimente negative, de disconfort. Să consideri că gelozia este doar o dovadă de dragoste, care te măgulește, dovedește o problemă de stimă de sine la propria persoană. Gelozia morbidă poate fi periculoasă pentru oricare membru al relației, inclusiv pentru individul – rival: în numeroase studii, gelozia este considerată a fi în topul trei al motivelor pentru comiterea crimelor premeditate! Dacă se spune că dragostea e oarbă, cu siguranță putem admite și că gelozia orbește”, precizează Onelia Pescaru

De unde vine gelozia?

Există mai multe teorii ce încearcă să explice gelozia. Prima este cea evoluționistă, care spune că este mai probabil ca un bărbat să simtă gelozia în fața unei potențiale infidelități sexuale, fapt exprimat prin imposibilitatea masculului de a avea certitudinea că puiul pe care-l crește este al lui.

În același fel, femeile, având certitudinea maternității, nu ar fi atât de receptive în fața infidelității sexuale, ci par a fi predispuse la gelozie în fața infidelității emoționale, întrucât femeia ancestrală se temea ca masculul ei să nu ducă resursele necesare traiului unei ale femei.

Cel puţin asta se întâmpla în trecut, când nu existau teste de paternitate, iar femeile nu puteau să se întreţină singure, depinzând de ajutorul bărbatului, care le apăra şi le aducea mâncare.

Bărbatul este „programat” genetic să dorească răspândirea genelor cât mai mult posibil, prin diferite împerecheri, în timp ce femeia este înclinată spre stabilitate, spre siguranţă, ca să se poată ocupa de copii. Iată de ce fiecare sex pune mai mare preţ pe altceva într-o relaţie.

Personalitate si atasament

Cercetările mai recente însă pun mai puțin accentul pe diferențele între masculin sau feminin şi aduc în prim plan factori care țin de personalitate sau tipul de atașament.

Teoria atașamentului a fost formulată de John Bowlby și pornește de la rolul părinților, mai ales în primii ani de viață, în determinarea modului în care copiii se vor dezvolta. Cele trei tipuri principale de atașament prezentate prima dată de Mary Ainsworth și colaboratorii ei în 1971 sunt: atașamentul caracterizat de siguranță (în care individul are încredere că părintele său va fi disponibil și îi va oferi ajutorul dacă se va confrunta cu situații grele), – atașamentul caracterizat de anxietate și rezistență (copilul nu are certitudinea că părintele va fi disponibil sau că-l va ajuta daca îi va solicita și de aceea este predispus în permanență la anxietatea, va tinde să se agațe și să manifeste reticență mereu) și va duce aceste tendințe în viitorul cuplu şi atașamentul caracterizat de anxietate și evitare (în care individul nu are încredere că dacă va căuta protecție i se va răspunde, el se așteaptă a fi refuzat categoric si încearcă să trăiască viața fără iubirea și sprijinul celorlalți).

O persoană cu atașament de respingere nu va valoriza faptul de a fi într-o relație, în schimb preferă singurătatea și ține foarte mult la independența sa.

Preluând bazele teoriei atașamentului, David Anthony Levy a studiat conceptul în cadrul relațiilor și a constatat că „o persoană cu atașament de tip sigur se simte confortabil în cadrul relației, în interdependență. Se pare că există o posibilitate mai ridicată ca cei cu atașament sigur să fie mai deranjați de infidelitatea emoțională, iar cei cu atașament de respingere să fie deranjați mai degrabă de infidelitatea sexuală”.

Gelozia ca boală

Gelozia patologică are legătură cu stima de sine scăzută sau cu experiențele anterioare de infidelitate.
Manualul de diagnostic al tulburărilor mentale (DSM IV) surprinde gelozia în cadrul tulburării delirante, atunci când „tema centrală a delirului persoanei o constituie faptul că soțul sau soția sau amanta/ amantul este infidel/ă. La această convingere se ajunge prin interpretāri incorecte , susținute cu mici fărâme de probe care sunt colectate și utilizate spre a justifica delirul. Individul cu delir își confruntă de regulă partenerul și încearcă să intervină în presupusa infidelitate (restrânge autonomia partenerului, îl urmărește în secret, investighează presupusul amant sau amantă, își atacă partenerul).”

Dacă vorbim de gelozia anormală, Hansen & Zeng au realizat o clasificare: gelozia morbidă, când unul dinter parteneri are o teamă profundă care conduce la dezamăgire, depresie şi furie extremă; gelozia suspicioasă este aceea în care un partener suspectează că ar exista o amenințare la adresa relației sale şi gelozia simptomatică, care apare mai ales în cadrul unor tulburări psihice severe, cum ar fi schizofreni.

Pe de altă parte, psihiatrii australieni Gordon Parker și Elaine Barrett sugerează că gelozia morbidă ar fi o formă a personalității de tip obsesiv-compulsiv și argumentează prin faptul că au obținut rezultate bune în tratamentul geloziei morbide cu aceleași substanțe ce dau rezultate bun și în cazul tulburării obsesiv-compulsive.

Un alt cercetător, Eduard Guerrero (1995), a studiat și a enumerat cele mai frecvente comportamente generate de gelozie: supravegherea partenerului și restricționarea acestuia de a participa la activități independente, încercări de a manipula partenerul prin contra-gelozie sau inducerea sentimentului de vinovăție, confruntarea rivalului, în vederea avertizării acestuia cu scopul evitării contactelor ulterioare cu partenerul său, comportamente violente, violență prin lovirea obiectelor – pot lua forma unor accese de furie în mijlocul conflictului deschis cu partenerul, gesturi ce semnifică posesiunea în public, cu scopul de „a-și marca teritoriul” și a-i avertiza pe ceilalți că persoana de lângă le aparține. Nu în ultimul rând, se poate ajunge la defăimarea adversarului, în fața partenerului sau a altor persoane sau pur şi simplu prin amenințarea ruperii relației de cuplu: va părăsi relația și partenerul de viață sau că va comite, la rându-i, infidelitate.

Gestionarea geloziei în cuplu

Care ar fi recomandările consilierilor pentru persoana geloasă și partenerul de cuplu? În primul rând este foarte importantă comunicarea în permanenţă cu partenerul.

„Discuţiile dintre cei doi parteneri de cuplu sunt foarte importante. Orice bănuială sau orice temere în legătură cu persoana iubită, trebuie comentată împreună. În momentul în care unul dintre parteneri simte că gelozia îl cuprinde , trebuie să spună tot ce îl frământă şi să clarifice problema pe loc. Nu trebuie lăsat să treacă timpul deoarece situaţia se poate agrava. Uneori poate fi vorba de simple confuzii sau de scenarii imaginate fără a avea o bază reală. Aşadar, cea mai bună metodă de a domina gelozia este să vorbeşti deschis cu partenerul despre motivele care o determină”, explică Onelia Pescaru.

De asemenea, specialiştii susțin că gelozia apare la acele persoane nesigure pe calităţile lor şi lipsite de încredere în propria persoană. Ele se îndoiesc că partenerul ar fi capabil să le iubească şi să le fie fidel. De cele mai multe ori persoana geloasă acţionează impulsiv, într-o formă mai puţin delicată cu persoana iubită, iar în momentul în care îşi dă seama că a greşit regretă şi îşi cere scuze.

Din păcate, dacă timpul trece iar greşeala se repetă din nou, fără îndoială se ajunge la deteriorarea relaţiei de cuplu, ceea ce poate duce într-un final la o ruptură. Câteva exerciţii de încredere în faţa oglinzii, pentru descoperirea sau reconfirmarea calităţilor este mereu binevenită.

Lupta cu imaginația

Mintea este una dintre maşinăriile cele mai creative, care acţionează într-o manieră automată. O persoană care nu-şi poate stăpâni gelozia este dominată de o mulţime de idei mai mult sau mai puţin adevărate, care-i trec prin minte într-un ritm trepidant.

Urmările sunt acuzele aduse partenerului de viaţă, fără a avea probe concrete în schimb. De aceea, persoana în suferință trebuie să învețe să își controleze şi să-și stăpânească imaginaţia, atâta timp cât nu există dovezi.

Identificarea, împreună cu partenerul, a cauzelor geloziei

Pentru a afla mai multe detalii despre ceea ce te determină să devii gelos pe partener, se face o listă în care se trec toate motivele care generează un astfel de sentiment.

Odată enumerate pe hârtie cauzele, va fi mult mai uşor să fie identificate şi să fie discutate împreună cu persoana iubită.

„Nu trebuie să permitem ca gelozia să ne controleze întreaga viaţă. Obsesia de a urmări persoana iubită pentru a vedea dacă ea ne înşeală sau nu şi timpul pierdut căutându-i prin lucruri sau verificându-i agenda de telefon se poate petrece întotdeauna într-un mod mult mai plăcut, în interes personal. În felul acesta frustrările vor fi mult mai puține, iar timpul petrecut împreună va fi mult mai bine valorizat”, concluzionează Onelia Pescaru.

Gelozia – otrava lentă care poate ucide rapid