14 ani i-au trebuit unei femei ca să-și găsească dreptatea, după ce, în 2001, a fost bătută de un polițist în gara din Predeal.
În ianuarie 2001, tânăra a ajuns la Predeal împreună cu iubitul ei. În gară, bărbatul a avut o ceartă cu un taximetrist, iar poliţia a intervenit. Tânăra a sărit să îşi apere iubitul, moment în care agentul de poliţie a lovit-o. Fata s-a ales cu traumatism cranian şi mai multe contuzii nazale.
Poliţistul zice că nu ar fi fost chiar așa… A spus că i-a dat fetei „doar o palmă“, după ce aceasta a sărit prima la bătaie. Cercetările au durat până în 2002, iar poliţistul s-a ales cu amendă, care a fost şi ea anulată. Doi ani mai târziu, poliţistul a fost avansat în grad devenind agent şef principal.
Până în 2008 fara s-a luptat să-şi găsească dreptatea fără success, iar în final s-a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului. Aceasta i-a dat dreptate şi a considerat că fata trebuie să primească 11.000 de euro despăgubiri.
„Prin această hotărâre, Curtea europeană atrage încă o dată atenţia României că tortura, tratamentele inumane sau degradante din partea agenţilor statului sunt interzise, indiferent de circumstanţe, şi că acuzaţiile privind astfel de tratamente trebuie investigate pe plan intern cu maximă celeritate şi seriozitate. Mai mult, hotărârea subliniază că practica de a menţine în funcţie, în contact direct cu publicul, poliţişti acuzaţi de purtare abuzivă este incompatibilă cu prevederile Convenţiei europene, Curtea exprimându-şi surpriza că, în cazul de faţă, poliţistul nu numai că nu a fost sancţionat în vreun fel, ci a fost chiar promovat după câţiva ani de la incidentul reclamat, în timp ce investigaţiile penale erau încă în curs“, a declarat Diana Olivia Hatneanu, avocatul fetei, citat de Mediafax.