„Gard” de 60.000 de lei pentru a conserva ruinele Cetăţii Braşovia, de pe Tâmpa

„Gard” de 60.000 de lei pentru a conserva ruinele Cetăţii Braşovia, de pe Tâmpa
Foto: Gandul

Foto: Gandul

Agenţia Metropolitană Braşov (AMB) a obţinut o nouă finanţare, în valoare de 55.949 de lei, de la Administraţia Fondului Cultural Naţional, în vederea conservării Cetăţii Braşovia de pe Tâmpa. Suprafaţa totală a sitului este de aproximativ 23.000 de metri pătraţi, cetatea fiind de dimensiuni asemănătoare celei de la Râşnov. Astfel,  pe  latura dinspre Păticel zidul este gros  de circa 1,70 m şi se mai vede pe o  lungime  de circa 100 de metri. Se mai  păstrează  şi două turnuri pe latura dinspre Centru, iar pe latura de est un alt zid lung de 150 m şi lat de circa 1,80 m  coboară spre sud până la  poteca dinspre Valea  Cetăţii.

Alte articole:   EXCLUSIV Jean Pierre Vanhoutte, belgianul care vrea să fie primar la Hălchiu, la „Culisele Zilei cu Sebastian Dan”

Cu aceşti bani, AMB va îngrădi zona de „cisternă” a cetăţii, respectiv porţiunea care s-a păstrat cel mai bine şi riscă acum să fie distrusă de vizitatorii care iau pietre din aceasta drept suvenir sau nu ţin cont că respectivele ruine au o valoare inestimabilă. „Aceste ruine au o vechime considerabilă şi trebuie valorificate prin reabilitare şi promovare. Vom amenaja pentru început zona de cisternă, de aproximativ 30 de metri pătraţi şi porţiunea unde zidurile sunt vizibile, aproximativ 100 de mp, cu un gard din lemn, astfel ca să evităm distrugerile viitoare”, a precizat Dragoş David, directorul AMB. Cu aceşti bani, se va şi toaleta zona, dar va fi implementată şi o metodă modernă de vizitare prin utilizarea unor audio-ghiduri.

Alte articole:   Organe pentru transplant, transportate din Bulgaria în România cu un avion SMURD, în mai puţin de o oră

Scurt istoric

Începuturile fortificaţiei sunt prea puţin cunoscute, însă în literatura de specialitate se discută despre datarea cetăţii de pe Tâmpa anterior venirii teutonilor în Ţara Bârsei, înainte de 1211. Ridicarea în piatră a Cetăţii Braşovia atestă din plin rolul ei strategic şi rangul de cetate regală, deoarece numai regele acorda privilegiul de a ridica cetăţi din piatră. Prima atestare documentară a cetăţii datează din 1241, când câteva familii s-au adăpostit între zidurile sale pentru a scăpa de invazia tătarilor. În această cetate a fost găzduită chiar şi familia domnitorului Mircea cel Bătrân, otomane în jurul anului 1395, când Ţara Românească fusese invadată de oştile otomane. Cetatea a fost demolată din ordinul guvernatorului Ioan de Hunedoara, la mijlocul secolului al XV-lea.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate