Eveniment

Gabriela Firea vrea impozit redus pentru mamele cu mai mult de trei copii 

Gabriela Bunghez

Gabriela Firea, ministrul Familiei, a propus marți mai multe măsuri fiscale și administrative pentru sprijinirea natalității, dar și inserției femeilor în campul muncii. 

Susținerea unui impozit redus pentru mamele cu mai mult de trei copii și recunoașterea perioadei de creștere a copilului drept stagiu de cotizare sunt priorități ale Ministerului Familiei, anunță ministrul Gabriela Firea. 

„Susținerea unui impozit redus pentru mamele cu mai mult de trei copii, sprijinirea femeilor peste 40 de ani pentru a găsi mai ușor locuri de muncă, recunoașterea perioadei de creștere a copilului drept stagiu de cotizare, precum și creșterea numărului de posturi destinate femeilor în structurile de conducere ale instituțiilor și companiilor publice sunt doar câteva dintre prioritățile Ministerului Familiei în prezent”, scrie pe Facebook Gabriela Firea. 

Ea precizează că a prezentat aceste proiecte, precum și cele aflate deja în derulare în cadrul evenimentului organizat împreună cu Confederatia Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). 

Firea mai spune că reprezentanții Ministerului Familiei discută cu Ministerul de Finanțe modificări legislative privind stabilirea de cote de gen în rândul angajaților, după modelul implementat deja în alte state europene, prin modificarea OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, introducerea de beneficii fiscal pentru mame, inclusive prin reducerea valorii taxelor sau impozitelor plătite de mamele cu mai mult de trei copii şi recunoaşterea perioadei de creştere a copilului drept stagiu de cotizare, potrivit Mediafax.ro. 

O altă prioritate a Ministerului Familiei o reprezintă prevenirea și combaterea violenței domestice, a arătat Firea. 

Ministrul Familiei a mai anunțat că programul de fertilizare in vitro, destinat cuplurilor infertile va intra „foarte curând” în ședința de Guvern și va deveni funcțional  după rectificarea bugetară.

https://newsbv.ro/2022/05/10/firea-programul-de-fertilizare-in-vitro-este-finalizat-si-va-deveni-functional-dupa-rectificarea-bugetara/

Foto: arhiva/fanatik.ro

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI