Educaţie

Fraudă la un liceu din Brașov, în cadrul probei, de astăzi, la examenul național de Bacalaureat

Iulia Ghervan

A fost fraudă la examenul de Bacalaureat de miercuri dimineaţă, chiar în timp ce se susţinea proba de profil, iar elevii care au încercat să trişeze vor fi eliminaţi din examen, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, în exclusivitate la Antena 3.

Frauda de la Bacalaureatul de toamnă a apărut după ce, pe un grup de Facebook, au fost postate subiectele şi rezolvările la probe. 

Astfel, chiar în timpul probei de la Bacalaureatul de toamnă, elevii din sălile de examen ar fi avut acces la rezolvări.

„Da, sunt cinci situaţii în care au fost semnalate aceste fraude. Avem în atenţie, sunt cinci săli de clasă, în cinci licee din cinci judeţe diferite: un liceu din Brăila, din Braşov, din Gorj, din Dolj.

Cunoaştem aceste licee, cunoaştem sălile de clasă, se identifică inclusiv poziţia elevilor şi cu siguranţă vor fi eliminaţi din examen şi vor avea o interdicţie de a se mai prezenta un timp.

Am venit cu foarte multe măsuri în sprijinul conştientizării ideii de corectitudine a examenelor. Cei care nu au înţeles acest lucru vor suferi cele mai drastice măsuri: eliminarea din examen”, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, miercuri, la Antena 3.

„În jurul orei 11.00, am găsit o postare pe rețelele de socializare cu o poză făcută unei pagini de la subiectul de anatomie. În urma analizării fotografiei a fost identificat centrul de examen (Liceul Tehnologic Silvic Brașov) și sala de unde a fost încărcată poza. Reprezentanți ai comisiei județene s-au deplasat imediat în centrul de examen și au identificat candidatul care a realizat poza. Fiind vorba despre o tentativă de fraudă a fost solicitat ajutorul polițiștilor de la secția de siguranță școlară din cadrul IPJ Brașov. Ancheta se află în desfășurare”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Brașov, Valentin Bucur.

UPDATE

„Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a fost sesizat cu privire la faptul că, în mediul online, pe un site de socializare, ar fi fost postate două fotografii conținând subiectele la disciplina «anatomie» din cadrul examenului de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2021, fotografii ce ar fi fost realizate în timpul examenului. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov în care se va propune solutie legala la finalizarea anchetei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar de poliție Alina-Maria Ivan.