Peste 200 de persoane au participat, joi, la un miting de protest organizat în faţa Prefecturii de filiala judeţeană a CNS Cartel Alfa, începând cu ora 15,30.
Printre revendicările protestatarilor se numără: Modificarea de urgenţă a Legii dialogului social; Privatizări care să asigure păstrarea activităţii şi a locurilor de muncă; Oprirea privatizării companiilor strategice; Crearea de noi locuri de muncă.
La întâlnirea cu prefectul Mihai Mohaci, preşedintele filialei Braşov a CNS Cartel Alfa Fănică Gabor a declarat că acţiunea de protest a fost demarată deoarece atunci când actuala putere era în opoziţie a promis că în maximum două luni de când va prelua puterea va readuce legislaţia dialogului social la forma existentă înainte de a fi adoptată Legea 62/ 2011, la care se adaugă şi alte promisiuni neonorate.
Preşedintele filialei i-a mai cerut prefectului să transmită şi filialei judeţene CNS Cartel Alfa materialul pe cale Prefectura îl va trimite la Guvern după acţiunea de protest.
Deşi acţiunea de protest a fost anunţată a se desfăşura între orele 15,30-17,30, la ora 16,30 protestatarii au încheiat mitingul, care s-a desfăşurat fără incidente.
Click pe poze pentru a le mări.











