Cultura

FOTOGALERIE Expoziție de icoane și de grafică la Librăria Okian

Sebastian Dan

Cel de al 5-lea salon al Sărbătorilor de iarnă a fost vernisat astăzi la Libărira Okian, de pe strada Mureșenilor nr.1. Iubitorii de frumos sunt așteptați să admire atât lucrări ale artiștilor profesioniști, și aici aș remarca-o pe Valeria Petriu Radovanu, renumită pentru icoanele pe sticlă, dar și ale elevilor de la Liceul Unirea, îndrumați de profesoara Gabriela Borșan, ale celor de la Școala Populară de Artă din Brașov de la clasa profesoarei Izabela Nicolae, de la clasa Magdei Văcariu, de la Centrul Cultural Reduta sau ale ucenicilor din grupul îndrumat de Dorina Dutkay, în cadrul Muzeului de Etnografie.

„Structurat pe două mari secțiuni, pictură laică și iconografie, Salonul impresionează mai ales prin profilul stilistic dinstinct al celei de-a doua, ferm conturat, care unește marea varietate de autori, elevi începători în ale iconografiei și nume consacrate ale acestui gen, într-un demers care evidențiază legătura cu o tradiție culturală adânc înrădăciantă în sprilitualitatea românească“, a precizat gazda evenimentului, Veronica Bodea Tatulea, fost şef de secţie al Muzeului de Artă din Braşov.

Icoana – „fereastră către cer“
„Cea mai frumoasa definitie pentru icoana este metafora: «Fereastră catre cer». Icoana este o imagine facuta, nu pentru ochi si minte, ci pentru suflet si inima ridicandu-ne din lumea concreta, ducandu-ne cu gandul la cele mai presus de lume, la contemplatia care ne sfinteste vederea si prin ea sufletul. Elementul comun al tuturor icoanelor este sfintenia persoanelor reprezentate in ele, tocmai de aceea ele sunt intermediarul dintre noi si Dumnezeu. Aceia care se roaga cu credinta «in duh si in adevar» in fata ei, primesc in insasi fiinta lor revarsarile harului Duhului Sfant, caruia si in care se inchina, facandu-se astfel partasi mangaierii, iubirii, milostivirii si sprijinului lui Dumnezeu, al Maicii Domnului si al tuturor sfintilor. In timpurile cand inflorea lucrarea rugaciunii la marii asceti nevoitori, icoanele nu erau doar «fereastra» prin care puteau fi vazute persoanele infatisate in ele, ci usa prin care aceste persoane patrundeau in lumea sensibila, iar atunci cand se aratau credincioasilor in rugaciune, sfintii coborau tocmai din icoane. In ceea ce priveste pictarea icoanelor, sfintii parinti ii indeamna pe iconari sa traiasca o viata placuta in fata lui Dumnezeu, ba mai mult de atat, sa traiasca Viata in Hristos prin post, rugaciune si prin participarea la sfintele taine ale bisericii“, a declarat pentru newsbv.ro Izabela Nicolae, profesoară la Școala Populară de Artă Brașov – secția iconografie.

Expoziția este deschisă publicului până la sfârșitul anului. Intrarea este liberă.