Lucrarea „Ghidul turistic al zonei Săcele“, cu subtitlul „Trasee turistice, monumente istorice, lăcaşuri de cult, pensiuni, restaurante, hărţi, informaţii de călătorie utile” a fost realizată de Nagy János şi Miklós Levente.
Pentru comunitatea dintr-un oraş nu prea mare, fie el şi municipiu, apariţia unui volum care îi este dedicat în exclusivitate reprezintă un adevărat eveniment. Vă prezentăm în exclusivitate recenzia acestui eveniment, scrisă de prof. univ. dr. Nicolae Lupu (ASE București) pentru portalul de știri newsbv.ro ro.
Redactarea în trei limbi – română, maghiară şi engleză – cuvântul-înainte şi postfaţa fiind traduse şi în limba franceză, face ca scrierea să devină accesibilă unui public cât se poate de larg. Volumul este rodul colaborării dintre doi profesori, un istoric şi un economist, originari din Săcele. Nefiind la prima carte, prof. Nagy János este de-acum un nume consacrat; precedentele sale lucrări au ca subiect Istoria satelor săcelene între secolele X-XX şi, respectiv, Preoţi şi profesori în jocul siguranţei şi al securităţii. În acest context, atragerea tânărului şi entuziastului prof. Miklós Levente, de la catedra de turism şi servicii a Grupului Şcolar de Turism şi Alimentaţie Publică din Braşov (comasat ulterior cu Colegiul Naţional Economic „Andrei Bârseanu” din Braşov), care debutează editorial cu această ocazie, reprezintă, deopotrivă, o mână întinsă viitorului şi o respiraţie proaspătă în abordarea unei teme de interes pentru publicul de toate vârstele. De altfel, prof. Miklós Levente este nu numai coautor al textului lucrării, ci şi realizator al fotografiilor – pentru că volumul beneficiază de numeroase ilustraţii (mai mult de 166 de imagini) – precum şi tehnoredactor. Echipa îi mai cuprinde pe Dumitru Chiriţoiu – referent de specialitate şi semnatar al cuvântului-înainte, director general al revistei „România Turistică”, cei doi autori fiind cunoscuţi şi în calitate de redactori ai respectivei publicaţii –, protopopul Dănuţ Gheorghe Benga (colaborator), Nicolae Munteanu (corectura), Gabriel Virgil Corbescu (traducerea în limba engleză), Csurulya Árpád (coperta). Postfaţa îi aparţine profesorului Liviu Dârjan.
Pentru călătorul grăbit, Săcele este un orăşel (totuşi, abia atinge 30.000 de locuitori) din vecinătatea Braşovului, situat la est-sud-est de marele oraş, la interecţia DN 1A – care, de altfel, mai nou, ocoleşte Săcele pe centura exterioară – cu DN 1. Întâia dată, Săcele (de la „săticele”) apare menţionat spre sfârşitul sec. al XV-lea, în fapt fiind vorba de şapte sate arondate aceluiaşi domeniu nobiliar – Baciu (Bácsfalu), Turcheş (Türkös), Cernatu (Csernátfalu), Satulung (Hosszúfalu), Tărlungeni (Tatrang), Zizin (Zajzon) şi Purcăreni (Pürkerec). Într-o perioadă în care evocarea unor aspecte din trecut, pe alocuri, rămâne o problemă sensibilă, este onorant şi în perfect consens cu deontologia profesiei de dascăl că cei doi cercetători, ambii de origine maghiară, pe baza izvoarelor istorice, stabilesc după cum urmează: „În timpul stăpânirii maghiare, satele sunt menţionate ca septem villae valacheles (cele şapte sate româneşti). Numele „Săcele” este menţionat pentru prima dată într-o scrisoare a voievodului muntean Vlad Călugărul (1482-1495) către magistratul Braşovului, necunoscându-se denumiri în maghiară, ceea ce dovedeşte originea română a teritoriului şi a băştinaşilor săi». Cei mai vechi locuitori au fost ciobani români („mocani”), lor adăugându-li-se agricultori maghiari (ceangăi). Pe coperta volumului sunt reproduse imaginile Monumentului Reîntregirii Neamului din Cernatu („cel mai important şi cel mai frumos monument din Săcele”), precum şi a Monumentului istoric din timpul revoluţiei maghiare de la 1848-1849. O dovadă în plus că „La Săcele convieţuiesc în pace şi bună înţelegere etniile română şi maghiară.”
În 1950, Baciu, Turcheş, Cernatu şi Satulung s-au unit sub numele de oraşul Săcele. Din 2000, oraşul are statut de municipiu. Din punct de vedere administrativ, oraşului îi aparţin şi cătunele Subobrej, Tei (cu numai 15 case, a aparţinut în trecut comunei Hărman), Gârcini, Şanţuri şi Babarunca. În prezent, din totalul locuitorilor, 71% sunt români, 23% maghiari şi 6% rromi. Din punct de vedere confesional, populaţia este formată din ortodocşi, de asemenea din evanghelici, romano-catolici şi reformaţi. De altfel, cu 15 lăcaşuri de cult, pentru categoria sa, la nivel naţional, municipiul pare să înregistreze un adevărat record. Se adaugă un număr de şapte troiţe ortodoxe.
Între cele 17 personalităţi marcante ale oraşului – Alexandru I. Lapedatu, istoric şi om politic liberal, ministru al cultelor şi artelor, precum şi preşedinte al Academiei Române (1935-1936), care a sfârşit în închisoarea de la Sighet; fratele său geamăn, Ioan, profesor de economie, de asemenea academician, a ajuns ministru de finanţe şi guvernator al Băncii Naţionale a României. Liceul Teoretic, cel mai bun din oraş, poartă numele George Moroianu – economist şi diplomat, rector al Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale de la Cluj (1929-1936). Evident că nu lipsesc nici personalităşile de origine maghiară: Gödri János, Simon István, Zajzoni Rab István, Ioan Istók, Ştefan Fóriş (prim-secretar al PCR în anii 1940-1944!), Papp Béla. În zona Săcele activează nouă asociaţii culturale şi turistice, inclusiv Asociaţia Cultural-Sportivă „Izvorul”, înfiinţată în 1922, relansată în ultimele decenii şi editor al revistei „Plaiuri Săcelene”.
În afara celor foste şapte sate – în prezent municipiul Săcele, căruia i se adaugă satele Tărlungeni, Zizin şi Purcăreni (dintre care Tărlungeni este şi centru de comună al ultimelor două) – zona turistică Săcele include comuna Budila. Satul Zizin este cunoscut pentru izvoarele minerale cu efecte terapeutice. Fiecare dintre cele patru foste sate din componenţa actualului oraş Săcele pare să-şi fi menţinut un anume gen de individualitate, cel puţin cu aparenţa de cartier, cu menţiunea că ele se înlănţuie de la vest-sud-vest la est-nord-est.
În pofida statutului de municipiu al oraşului Săcele, zona păstrează o reconfortantă atmosferă patriarhală. În aceste condiţii, potenţialul pentru turism rural şi agroturism este definitoriu. Numai în comuna Tărlungeni, la o inventariere sumară, au fost identificate peste 200 de gospodării cu posibilităţi reale. Deocamdată însă, în zona Săcele sunt înregistrate 42 de pensiuni, la care se adaugă patru hoteluri (inclusiv Ramada Braşov, situat, de fapt, pe teritoriul municipiului Săcele), 15 alte tipuri de stabilimente (moteluri, cabane etc.), precum şi 28 de restaurante şi baruri. Multe dintre pensiunile turistice şi agroturistice sunt membre ale filialei Braşov a Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural.
Meritele acestei „ediţii private” sunt indiscutabile. Totuşi, credem că întregul subiect – reprezentat, în esenţă, de identificarea valorilor turistice naturale şi antropice, precum şi a personalităţilor şi a asociaţiilor culturale – ar putea beneficia la o viitoare ediţie de o punere în pagină îmbunătăţită. Adevărul este că reunirea a trei ghiduri, câte unul în fiecare limba, între copertele unui singur volum, dublate de o iconografie pe măsură, se face întotdeauna cu dificultate. La nivelul fiecărei probleme abordate, preţ de câteva pagini sau câteva rânduri, autorii au optat pentru succedarea celor trei versiuni lingvistice, imaginile fiind concentrate la sfârşit de capitol.
Motto-ul în limba română, care înnobilează creaţia şi o poziţionează într-o matrice de spiritualitate iniţiatică, exprimă cel mai fidel crezul autorilor: „Poţi să cutreieri lumea toată şi să te minunezi de rezultatele civilizaţiei, dar nimic nu-i mai fermecător decât colţul de pământ pe care te-ai născut” (V. Alecsandri). Lectura cărţii se poate face şi în cheia unui exemplu şi a unei provocări lansate profesorilor şi altor intelelectuali din întregul spaţiu românesc.
Prof. univ. dr. Nicolae LUPU
